Golul anulat pentru CFR Cluj, după ce un jucător l-a sfătuit pe arbitru: „Dan Petrescu a venit la pauză și m-a întrebat” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Avram, fostul arbitru FIFA și specialistul ProSport în arbitraj, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a dezvăluit că în cariera sa a luat o decizie pe baza cuvântului unui jucător.

Marius Avram a povestit cum le-a anulat un gol înscris cu mâna celor de la CFR Cluj, pe vremea când încă era în activitate, după ce a crezut în cuvântul dat de către Marius Constantin, fundașul central care evoluează acum la Universitatea Craiova.

Arbitrul a dezvăluit că Dan Petrescu l-a tras la răspundere pentru anularea acelui gol și a explicat de ce a fost liniștit după luarea acelei decizii, deși nu a văzut cu ochii lui faza.

Marius Avram, dezvăluiri despre o decizie luată pe baza cuvântului lui Marius Constantin

„Au existat și momente în carieră în care am luat decizii pe baza cuvântului dat de jucători, eu necontrolând faza. Îmi aduc aminte de un meci, la CFR Cluj, în care un jucător a înscris cu mâna. Am acordat gol. Reacția jucătorilor m-a făcut să mă gândesc că e posibil să fi greșit. Am întrebat arbitrul asistent de pe acea parte, mi-a spus că nu a văzut nimic. Am întrebat celălalt arbitru asistent, nu a văzut nimic. Am întrebat și al patrulea oficial, pentru că în momentele alea îți iei informații de unde poți, și la fel mi-a zis: «Nu am văzut nimic».

Și atunci, a venit Marius Constantin care mi-a spus… Cunoscându-l, arbitrându-l de zeci de ori în trecut la diverse echipe, practic ajungi să îi cunoști pe acești jucători, ajungi să le cunoști reacțiile. Mi-a spus: «Îți dau cuvântul meu de onoare că a fost cu mâna și te rog eu frumos să mă crezi!». Și în momentul respectiv am decis să iau această hotărâre de a anula golul celor de la CFR Cluj.

De altfel, Dan Petrescu a venit la pauză și m-a întrebat: «Dar de ce ai anulat golul respectiv?». Evident că nu am putut să îi spun că pe baza cuvântului lui Marius Constantin, pentru că ar fi fost probabil un scandal.

Ceea ce m-a făcut să cred că am luat decizia corectă și m-a liniștit în restul reprizei, până am ajuns la pauză să citesc mesajele celorlalți care îmi spuneau că am luat decizia bună, a fost atât reacția jucătorului care a înscris golul, care nu a protestat deloc, cât și a celor de pe bancă, care imediat primesc informația dacă arbitrul a greșit sau nu. Având reacția, am răsuflat ușurat. Dar de obicei deciziile le iei atunci când vezi”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…