Alexandru Crețu, încântat că a plecat de la FCSB la Universitatea Craiova: „Am luat cea mai bună decizie!”

Alexandru Crețu, încântat că a plecat de la FCSB la Universitatea Craiova: „Am luat cea mai bună decizie!”

Alexandru Crețu, mijlocașul defensiv în vârstă de 29 de ani al Universității Craiova, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Minaur Baia Mare și a vorbit, printre altele, despre decizia de a semna cu gruparea din Bănie.

Minaur Baia Mare și Universitatea Craiova se întâlnesc miercuri, 27 octombrie, de la ora 18:00, în cadrul optimilor de finală ale Cupei României, pe terenul echipei din Liga 3.

După cinci meciuri jucate în tricoul lui FCSB, Alex Crețu a fost îndepărtat de către patronul Gigi Becali. Fotbalistul român a rezistat mai puțin de două luni la FCSB, după despărțirea de NK Maribor.

Alexandru Crețu, încântat că a plecat de la FCSB la Universitatea Craiova

În cele din urmă, Alex Crețu a ajuns la Universitatea Craiova, din postura de jucător liber de contract, și se felicită pentru această mutare.

„Da, cred că am făcut cea mai bună decizie de a ajunge la acest club. Chiar nu mă așteptam… ce am găsit aici m-a lăsat fără cuvinte, începând de la cei din administrație, baza de antrenament, oamenii din jurul clubului sunt 100% pentru acest club.

Poate și lotul e mult mai bun față de anul trecut, oamenii sunt mult mai implicați. E foarte important să tratăm fiecare meci în parte și vom trage linie la final”, a declarat Alexandru Crețu, la conferința de presă.

  • 4 meciuri a jucat Alexandru Crețu pentru Universitatea Craiova în acest sezon al Ligii 1.
  • 5 meciuri a jucat Alex Crețu în tricoul echipei naționale a României.
  • 400 de mii de euro este cota de piață a lui Alex Crețu, potrivit Transfermarkt.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]