Acasa » Fotbal Extern » International » Cristiano Ronaldo, coșmarul carierei în derby-ul cu Liverpool! Gestul golănesc al portughezului, după ce Manchester United a fost umilită în prima repriză | VIDEO

Cristiano Ronaldo, coșmarul carierei în derby-ul cu Liverpool! Gestul golănesc al portughezului, după ce Manchester United a fost umilită în prima repriză | VIDEO

Andrei Preotu
Cristiano Ronaldo, coșmarul carierei în derby-ul cu Liverpool! Gestul golănesc al portughezului, după ce Manchester United a fost umilită în prima repriză  | VIDEO

Meci de coșmar pentru Cristiano Ronaldo! În ziua în care Real Madrid a bătut-o cu 2-1 pe Barcelona, Liverpool a făcut spectacol cu Manchester United și a condus la pauză cu scorul de 4-0, chiar pe „Old Trafford”.

După al treilea gol al „cormoranilor”, Ronaldo și-a pierdut cumpătul și putea să fie eliminat, după ce și-a lovit un adversar, pe finalul primei reprize.

A fost un meci de neuitat pentru Salah: egipteanul a reușit hat-trick-ul în derby-ul de duminică, devenind primul jucător din istoria Premier League care reușește așa ceva în „casa” lui Manchester United.

Cristiano Ronaldo, coșmarul carierei în derby-ul cu Liverpool! Cum a fost iertat de cartonașul roșu

Liverpool a avut un start excelent în derby-ul cu Manchester United! Keita a marcat simplu pentru 1-0, iar apoi a venit ratarea mare a lui Firmino.

Jota a făcut 2-0 ca la antrenament, iar United n-a mai putut să revină spectaculos, așa cum a făcut-o cu Atalanta. Salah a reușit să înscrie pentru 3-0, din fața porții, după un assist al lui Keita.

Manchester United putea termina o repriză de coșmar în zece oameni: Ronaldo l-a lovit pur și simplu pe Jones, dar a scăpat doar cu un cartonaș galben.

 

Intervenția brutală a portughezului i-a ambiționat și mai mult pe jucătorii lui Liverpool. Salah a făcut 4-0, cu un șut plasat din careu, iar Solskjaer poate deja să își facă bagajele, după ce echipa sa a fost pur și simplu pulverizată în prima repriză.

Performața lui Salah este cu adevărat una remarcabilă. Ultimul fotbalist care reușise o triplă de senzație pe „Old Trafford” a fost brazilianul Ronaldo. Starul, aflat atunci la Real Madrid, a reușit această performanță în urmă cu aproape 20 de ani, într-un meci din Liga Campionilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]