Gică Hagi, reacție tranșantă despre implicarea sa în transferul lui Ianis Stoica la Galatasaray: „Nu mai folosiți numele meu în promovarea jucătorilor altor cluburi, în interesul altora”

Bogdan Savin
Gică Hagi, reacție tranșantă despre implicarea sa în transferul lui Ianis Stoica la Galatasaray: „Nu mai folosiți numele meu în promovarea jucătorilor altor cluburi, în interesul altora”
Gică Hagi reacție despre implicarea sa în transferul lui Ianis Stoica la Galatasaray

După ce presa turcă a anunțat că Gică Hagi ar fi implicat în transferul lui Ianis Stoica la Galatasaray, „Regele” a precizat azi, 9 octombrie, printr-un comunicat publicat pe siteul oficial al celor de la Farul că informația jurnaliștilor din „Tara Semilunei” este falsă.

Ianis Stoica, atacantul de 18 ani al celor de la FCSB, ar fi dorit de Fatih Terim, 68 de ani, la Galatasaray. „Împăratul” e satisfăcut de randamentul celor doi români din echipă, Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan, și l-ar fi dorit și pe jucătorul legitimat la clubul lui Gigi Becali.

Fotomac a susținut că Terim i-a cerut sfatul lui Gică Hagi în privința lui Stoica, fotbalist ce ar urma să fie adus la gruparea turcă în perioada imediată de transferuri.

Gică Hagi, reacție tranșantă despre implicarea sa în transferul lui Ianis Stoica la Galatasaray: „Nu mai folosiți numele meu în promovarea jucătorilor altor cluburi, în interesul altora”

Ianis Stoica a marcat de cinci ori în sezonul actual. Trei goluri au fost reușite în Liga 1, iar o „dublă” a fost realizată în Cupa României, în meciul cu CS Hunedoara.

Stoica e sub contract cu FCSB până în vara anului 2023, iar cota sa e de 450.000 de euro.

„În urma speculațiilor aparute ieri, 8 octombrie, dar și în trecut în presa din România, precum că eu aș fi propus jucători la Galatasaray, vreau să precizez că acestea sunt false!

Nu am nicio legătură cu astfel de lucruri și vă rog public să nu mai folosiți numele meu în promovarea jucătorilor altor cluburi, în interesul altora” se arată în comunicatul celor de la Farul publicat în această dimineață.

  • Gică Hagi este un idol la fanilor clubului Galatasaray. „Regele” a cucerit numeroase trofee alături de echipa turcă, inclusiv Cupa UEFA și Supercupa Europei în 2000. De asemenea, a antrenat „Galata” în două perioade și a obținut Cupa Turciei .

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania