Constantin Budescu, un nou gol fabulos la antrenamente, din curtea bisericii: „It’s Budi Time!” | VIDEO

Constantin Budescu, un nou gol fabulos la antrenamente, din curtea bisericii: „It's Budi Time!” | VIDEO

Constantin Budescu nu este în cea mai bună formă fizică, însă acest aspect nu îl împierdică să facă spectacol la antrenamentele celor de la FCSB. Supranumit „Artistul” de când a revenit în tricoul roș-albaștrilor, „Budi” a reușit să înscrie un nou gol impresionat, de această dată din curtea bisericii.

Reușita a avut loc la baza de antrenament din Berceni, mult din spatele liniei porții, iar mingea a intrat în plasă, fără emoții pentru Budescu. Colegii săi au apreciat „marca înregistrată” a jucătorului responsabil cu creația la echipa condusă de Edi Iordănescu.

Constantin Budescu, un nou gol fabulos la antrenamente, din curtea bisericii

Budescu a părăsit terenul de antrenament pentru a șuta din interiorul curții bisericii construite de Gigi Becali. „It’s Budi Time” este titlul video-ului postat de FCSB pe contul oficial de Youtube.

Înainte de a marca din corner, Budescu și-a exersat precizia prin a șuta la vinclul porții.

Constantin Budescu (32 de ani) trage tare la antrenamente în aceste zile pentru a reveni în forță și din punct de vedere fizic. După revenirea din Arabia, „Budi” a dat semne că nu este pregătit sută la sută, motiv pentru care antrenorul Edi Iordănescu l-a introdus treptat.

Tot la antrenamente, mijlocașul ofensiv a fost surprins în timp ce ridica haltere. Alături de Budescu, la ședința de pregătire, s-a regăsit și Florin Tănase. Căpitanul roș-albaștrilor a revenit la antrenamente după accidentare și ar putea fi disponibil de joc în etapa următoara.

Pauza competițională produsă de meciurile echipelor naționale l-ar putea ajuta pe Tănase să se reintegreze la antrenamentele colective.

Nu știu ce e cu mine, dar nu mă simt rău deloc (n.r. râde). Antrenorul decide cine joacă și cine nu. Este mai puțin important dacă încep titular sau intru pe parcurs. Important e să înțelegem că avem un singur obiectiv, acela de a câștiga campionatul – Constantin Budescu, după Chindia – FCSB

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]