Nicolae Constantin a refuzat un salariu imens din Golf, pentru agitația din Liga 2! „Mi-am asumat toate consecințele, implicit financiare”

Redactor:
Mihai Cheleș
Nicolae Constantin a refuzat un salariu imens din Golf, pentru agitația din Liga 2! „Mi-am asumat toate consecințele, implicit financiare”
  • Publicat:

Nicolae Constantin a refuzat un salariu lunar de 10.000 de euro din Golf pentru a antrena pe Petrolul Ploiești, în Liga 2! În acest sezon, „Lupii Galbeni” se află în fruntea clasamentului și vor avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru promovare.

Fostul fundaș al celor de la Petrolul Ploiești, Rapid București, Astra Giurgiu și FC Brașov a preferat să-și îndeplinească visul de a antrena Petrolul, pe bani puțini, decât să fie secund, pe bani foarte mulți, în Golf.

După opt ani ca secund, Nae Constantin a ales să meargă pe cont propriu și să-și construiască o carieră de la zero, dar ca antrenor principal.

Nae Constantin a ales Petrolul cu sufletul!

A început la CSO Filiași, a continuat cu Comuna Recea, iar în această vară a ajuns la Petrolul Ploiești. Situația echipei nu era una tocmai roz, însă prahoveanul a reușit să readucă speranța pe „Ilie Oană”. Echipa este pe primul loc în Liga 2, cu 24 de puncte adunate, după 9 etape

„A fost una dintre dorințele mari și cumva mi-am așteptat această șansă. După ce am plecat de la Recea nu am mai negociat cu nimeni, chiar dacă am avut câteva discuții, gândindu-mă că poate va fi nevoie de mine. Mă bucur că în acest moment sunt antrenorul Petrolului, chiar dacă clubul nu este în cel mai fericit moment al istoriei lui. Vreau să le mulțumesc pe această cale celor care au avut încredere și au făcut această alegere, celor care au insistat, aceștia fiind suporterii Petrolului Ploiești, cărora le promit că voi face tot ce ține de mine ca la finalul acestui an să ne îndeplinim toate obiectivele”, a declarat Constantin, pentru ziare.com.

Nicolae Constantin a fost secundul lui Daniel Isăilă, la naționala de tineret a României, dar și în Arabia Saudită, la Al-Hazem. Colaborarea dintre cei doi ar fi putut continua și în Emiratele Arabe Unite, la Baniyas, însă Nae Constantin a refuzat un salariu considerabil, pentru agitațial eșalonului secund din România.

„Asta era viața. Mergeam înainte. Eu am Facultatea de Educație Fizică terminată, am făcut un curs de psiho-pedagogie și mă gândeam să mă angajez ca profesor de sport. Nu e nicio rușine, îmi place să lucrez cu oameni și o fac cu pasiune. Dacă mă interesau doar banii, puteam să fiu secund în Emirate pe 10.000 de euro pe lună, dar mi-am asumat toate consecințele faptului că am vrut să plec pe cont propriu în carieră, inclusiv factorul financiar”, a completat fostul fundaș, pentru sursa citată.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…