Jucătorii lui Sepsi, dezamăgiți după remiza cu Rapid: „Nu am câștigat un punct, ci am pierdut două!”. Ce spun despre demiterea lui Leo Grozavu

Jucătorii lui Sepsi, dezamăgiți după remiza cu Rapid: „Nu am câștigat un punct, ci am pierdut două!”. Ce spun despre demiterea lui Leo Grozavu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roland Niczuly, portarul în vârstă de 26 de ani al lui Sepsi Sfântu Gheorghe, s-a declarat dezamăgit după remiza cu Rapid, deși echipa sa a fost condusă cu scorul de 0-2.

Sepsi Sfântu Gheorghe și Rapid București s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 11 din Liga 1 și au remizat, scor 2-2. Pentru giuleșteni au marcat Goge, în minutul 3, respectiv Alami, în minutul 9, iar covăsnenii au restabilit egalitatea prin dubla lui Luckassen din minutele 28, respectiv 43.

La finalul acestei partide, jucătorii lui Sepsi s-au arătat dezamăgiți că nu reușesc să obțină victorii în Liga 1. Covăsnenii au ajuns la a șasea remiză consecutivă și al zecelea meci fără succes. Aceștia au câștigat doar în prima etapă, scor 1-0 cu Academica Clinceni.

Jucătorii lui Sepsi, dezamăgiți după remiza cu Rapid

De asemenea, jucătorii lui Sepsi s-au declarat surprinși și de demiterea lui Leo Grozavu.

„Cred că în această seară noi am pierdut două puncte, nu am câştigat un punct. După cele două goluri primite, cred că am dominat în totalitate jocul. Plecarea domnului Grozavu a surprins pe toată lumea. A făcut o treabă bună la noi şi îi urăm baftă pe viitor”, a spus Roland Niczuly, citat de Telekom Sport.

Kevin Luckassen, autorul celor două reușite care au adus un punct în contul covăsnenilor, a mărturisit că așteaptă să vină cât mai repede și o victorie în Liga 1.

„Încă aşteptăm cele trei puncte. Nu am început bine astăzi, dar am luptat din răsputeri, a fost foarte bine, dar încă ne luptăm pentru a obţine trei puncte. Sperăm să urcăm mai mult în clasament. Cred că avem un grup bun de jucători.

A fost decizia celor din conducere, nu am nimic de spus despre lucrul acesta (n.r. plecarea lui Leo Grozavu”, a spus și Kevin Luckassen.

În urma acestui rezultat, Sepsi rămâne pe locul 12 în clasamentul Ligii 1, cu 10 puncte, după cele 11 meciuri disputate.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele