UTA, invitata lui Rednic la începutul celui de-al 5-lea mandat ca antrenor al lui Dinamo! Balint: „Vor fi câini la propriu și la figurat!”

Redactor:
Călin Mnerie
UTA, invitata lui Rednic la începutul celui de-al 5-lea mandat ca antrenor al lui Dinamo! Balint: „Vor fi câini la propriu și la figurat!”
  • Publicat:

UTA este în pierdere de turație față de primele două luni ale campionatului și a părăsit zona play-off a Ligii I după două remize și un eșec, primul de pe teren propriu în acest sezon.

Sigur, arădenii au făcut o repriză frumoasă cu Rapidul, un meci bun cu CFR Cluj, pentru ca la Sfântu Gheorghe și Filiași, în Cupă, formația „roș-albă” să nu arate tocmai bine.

Cel puțin ca prestații au fost suișuri și coborâșuri în dreptul „Bătrânei Doamne”, înaintea unei partide în care punctele devin foarte importante și prin prisma faptului că toate formațiile cu pretenții le-au luat în fața celor de la Dinamo.

Rednic debutează cu UTA: „Obiectivul e salvarea de la retrogradare”

Până la urmă, sâmbătă, de la ora 16,30, arădenii se află în fața unei echipe ce a pierdut ultimele șapte partide din campionat, înscriind un gol și primind 20. Sigur, datele problemei se schimbă puțin cu Mircea Rednic la timonă, dar lotul de jucători rămâne, deocamdată, același.

„Am semnat! În primul an, obiectivul e salvarea de la retrogradare, iar în al doilea, play-off-ul. E cea mai grea misiune în cele 5 mandate pe care le-am avut la Dinamo. Am dat lista, luăm doi jucători până marți, sper.

Un fundaș dreapta și un atacant masiv, un nou «Bizon». O să stau pe bancă la meciul cu UTA. Sper că voi fi înregistrat și voi fi alături de băieți”, a spus astăzi „Puriul”, care nu va putea la confruntarea cu arădenii pe Giafer (suspendat), Mihaiu și Ehmann (accidentați). Totodată, fundașul portughez Pinto încă nu este pregătit din punct de vedere fizic de debut.

Balint: „Pe lângă abordarea mentală, sper să avem și realizări tehnico-tactice”

Evident, „Bătrâna Doamnă” are un joc colectiv mai solid, concretizat și prin cele 16 puncte în clasament, cu 10 mai mult decât adversarul de mâine. „Jucăm pe terenul lui Dinamo, un club important din fotbalul românesc, dar și o echipă aflată într-un moment foarte greu, după o succesiune de eșecuri neașteptată de nimeni. Dar, e important să ne uităm mai mult la noi, la ceea ce avem de făcut, deoarece, la rândul nostru, nu suntem într-un moment foarte bun.

Avem și noi o perioadă în care nu am mai cunoscut gustul victoriei și trebuie să reacționăm. Sperăm că am punctat absolut toate detaliile această săptămână, în așa fel încât să rămânem pe consistența jocului arătată cu CFR Cluj și să încercăm să fim mai eficienți, mai ales în ultimii 20 de metri. Este foarte important să avem o atitudine foarte bună, să fim cel puțin la același nivel de abordare mentală cu adversarul nostru.

Eu cred că ei vor fi câini și la propriu și la figurat în dorința de a-și apropia prima victorie după multă vreme. Așadar, trebuie să răspundem cu aceeași măsură, bineînțeles în limitele sportivității și a regulamentului.

Dar, pe lângă această abordare foarte bună din punct de vedere mental, sper să avem și realizări tehnico-tactice și mai ales să dăm gol sau goluri”, a spus Laszlo Balint, aflat la a 50-a prezență pe banca UTA-ei în Liga 1.

„Dinamo e bună în special de la mijloc în sus”

Evident, arădenii sunt puși în gardă de numirea lui Mircea Rednic pe banca tehnică în locul italianului Bonetti. „Este un antrenor cu multă experiență și, probabil, va avea impact imediat la nivelul grupului de jucători.

În plus, Mircea Rednic știe foarte bine ce înseamnă clubul Dinamo și poate scoate la suprafață unele resurse neexploatate până acum. Sperăm să contracarăm absolut tot ceea ce vine ca plus pentru Dinamo în această perioadă scurtă pe care Mircea Rednic o are la dispoziție pentru a pregăti jocul cu noi. Este clar că la nivelul lotului nu vor apărea foarte multe modificări la Dinamo, dar cu siguranță la nivel de încredere, la nivel de abordare, vor avea un stimul suplimentar prin numirea noului antrenor. Și aș mai vrea să subliniez un lucru.

Atâta timp cât a jucat 11 contra 11, Dinamo a arătat destul de mult echilibru, ce s-a văzut în jocul ei, dar și pe tabelă.  E o echipă preocupată de fotbal și are în componență jucători buni, cel puțin de la mijloc în sus, jucători capabili oricând să dezechilibreze. Mai mult, în ultima perioadă au adus niște fotbaliști care știu și ce înseamnă spiritul lui Dinamo și vor dori să iasă din criza în care au intrat de câteva etape bune încoace.

Dar, și noi ne dorim să mișcăm clasamentul, să ne reîntoarcem în zona locurilor de play-off și nu putem face asta decât câștigând toate punctele puse în joc”, a adăugat Balint, care l-a lăsat acasă pe internaționalul muntenegrean, Vukcevic (bolnav), dar și pe juniorii Mociu, Mihai, Călin și Mar. Tomozei e exclus din lot.

Formații probabile:

Dinamo: Iliev – An. Radu, R. Grigore, R. Popa, Filip – Itu, Răuță, C. Matei – Sorescu, Ivanovski, Bani.

UTA: Fl. Iacob – Baravykas, Erico, Benga, Shlyakov – Batha, Isac – Antal, Ubbink, Roger – Hora.

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș) – Valentin Avram și Andrei Constantinescu (ambii din București). Rezervă: Marcel Bîrsan (București)

Observator FRF: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe)

Observator LPF: Romulus Chihaia (București).

 

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41 de ani
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41…
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară în județul Buzău
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară…
Putin a dat ORDIN. Armele nucleare ale Rusiei...
Putin a dat ORDIN. Armele nucleare ale Rusiei...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale