Edi Iordănescu anunță amenzi la FCSB, după meciul cu CS Hunedoara din Cupa României: „Eu nu pot să accept așa ceva! Vor suporta consecințele”

Edi Iordănescu anunță amenzi la FCSB, după meciul cu CS Hunedoara din Cupa României: „Eu nu pot să accept așa ceva! Vor suporta consecințele”
  • Publicat:

Edi Iordănescu, antrenorul echipei FCSB, a dat de înțeles că își va amenda jucătorii după meciul cu CS Hunedoara, din Cupa României.

Partida dintre CS Hunedoara și FCSB s-a disputatmiercuri seară, în cadrul șaisprezecimilor de finală ale Cupei României, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 5-3, după prelungiri, și au obținut calificarea în optimi.

La finalul acestei partide, Edi Iordănescu s-a arătat iritat de faptul că echipa sa a fost egalată după ce a condus cu scorul de 3-0.

Edi Iordănescu anunță amenzi la FCSB, după meciul cu CS Hunedoara din Cupa României

Mai mult decât atât, antrenorul roș-albaștrilor a anunțat că își va amenda jucătorii pentru atitudinea cu care s-au prezentat pe teren, la Hunedoara.

„E o calificare și rămâne o calificare însă lucrurile nu s-au desfășurat așa cum mi-am dorit. Până în minutul 60, am arătat că putem să fim concentrați, responsabili, maturi și eficienți în joc. După minutul 60, am ieșit la rampă cu o mentalitate pe care eu nu pot să o diger și nu pot să o accept. Este impardonabil. Am întâlnit o echipă bună care va fi în Liga 2, cu jucători cu ștate vechi în Liga 1. Dar asta nu e o scuză.

Echipa va plăti, pentru că eu nu accept așa ceva. Trebuie să ai maturitatea să securizezi rezultatul. (n.r. întrebat cum va plăti echipa) Sunt probleme interne despre care nu pot să vorbesc. Vor plăti financiar, vor suporta consecințele. Ei trebuie să demonstreze că reprezintă un club cu tradiție. Cine nu poate să ducă presiunea, atunci înseamnă că nu își găsesște locul aici. Sper să fie un accident și astfel de lucruri să nu se mai întâmple, în sensul să le corectăm și să învățăm din ele.

Sunt prea supărat ca să mai fac aprecieri pozitive. Pentru mine e foarte dificil ca antrenor să explic. Probabil că am o echipă nocturnă care nu poate să doarmă devreme și a vrut să prelungească agonia. Sau a văzut multă lume în tribune și nu a vrut ca oamenii să fi plătit bilet degaba. Per total, echipa nu a arătat maturitate și pentru mine e o provocare să clădesc un spirit corect”, a spus Edi Iordănescu, la flash-interviurile de după meci.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…