Mircea Rednic negociază cu Nicolae Badea preluarea lui Dinamo! ProSport l-a filmat pe antrenor la birourile boss-ului de la Computerland! | EXCLUSIV FOTO+VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Badea  l-a chemat azi la biroul său de la Computerland pe Mircea Rednic pentru a-l convinge pe tehnicianul de 56 de ani să revină la Dinamo! Reporterii ProSport l-au filmat pe ”Puriu”chiar în momentul în care acesta a ieșit de la negocierile purtate cu șeful din umbră al lui Dinamo!

Nicolae Badea detonează bomba la Dinamo! Milionarul în vârstă de 72 de ani este extrem de nemulțumit de parcursul ”câinilor” în acest sezon de Liga 1. Acesta l-a concediat pe Dario Bonetti și acum vrea să îl aducă înapoi pe favoritul suporterilor, Mircea Rednic. 

Sursele ProSport susțin că în primă fază ”Puriul” a refuzat să revină în Ștefan cel Mare, fiind nesigur de situația financiară de la clubul său de suflet. Pentru a-i arăta în detaliu posibilitățile financiare pe care le are Dinamo, Nicolae Badea l-a convocat pe Rednic, ca pe vremuri, la birourile sale de la Computerland. ”Puriul” a acceptat invitația fostului său șef și s-a deplasat în jurul orei 15:00 la sediul Computerland, acolo unde a fost așteptat de reporterii ProSport. ”Puriul” a venit la bordul mașinii sale Bentley Continental GT. Tehnicianul în vârstă de 59 de ani este  liber de contract din aprilie 2021, după ce a plecat de la Viitorul.

Mircea Rednic, la finalul discuțiilor cu Nicolae Badea
Mircea Rednic, la finalul discuțiilor cu Nicolae Badea

4 mandate a mai avut Rednic ca antrenor principal al lui Dinamo: 2018/2019, 2015/2016, 2008/2009 și 2006/2007

Rednic e la ”cuțite” cu Iuliu Mureșan!

În afară de bani, o altă problemă pe care Rednic o are este cu administratorul special, Iuliu Mureșan. ”Puriul” a antrenat-o pe CFR în 2013, când Mureșan era președintele clubului din Gruia. Rednic a fost concediat de ”Muri” după un conflict avut cu căpitanul de atunci al clujenilor, Ricardo Cadu. Antrenorul nu l-a iertat niciodată pe Mureșan pentru că l-a ales atunci pe Cadu, iar acum Nicolae Badea trebuie să medieze și acest lucru. Rămâne de văzut dacă Rednic va accepta să treacă peste vechile sentimente, dar și peste problemele financiare pe care Dinamo le are și va reveni pentru cel de-al cincilea mandat al său la Dinamo!

1 trofeu a câștigat antrenorul Rednic cu Dinamo: Campionatul în sezonul 2006/2007, acela fiind ultimul titlu luat de Dinamo

Dinu Gheorghe a prevestit momentul la ProSport LIVE!

Invitat în studioul ProSport LIVE, Dinu Gheorghe a vorbit despre situația de la Dinamo, care a renunțat la antrenorul Dario Bonetti, și a anunțat că Mircea Rednic aproape de Dinamo: „Eu zic că vine Mircea Rednic. Asta e părerea mea! Normal ar trebui să tragă de el, eu cred că a fost la discuții, dar se lasă mai greu. Mircea Rednic are o masă de jucători străini pe care îi poate aduce, ar putea face un lot de jucători buni pentru a se salva de la retrogradare. La Dinamo trebuie echipă, poate să aducă șapte-opt jucători. Eu am zis că cred. Este o problemă la el că nu știu cum o să bage sabia în teacă cu Mureșan, el l-a dat afară de la CFR Cluj. Mircea Rednic are potență financiară și poate să plătească prime jucătorilor”, a declarat Dinu Gheorghe, la ProSport LIVE.

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare