Este oficial: tehnologia VAR va fi introdusă în Liga 1 din sezonul 2022-2023! Alexandru Deaconu: „Sunt paşi pe care nu putem să îi sărim”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Deaconu, vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a anunţat că pregătirea arbitrilor pentru implementarea VAR va dura 10 luni din acest moment, urmând să se încheie în luna iulie a anului viitor.

Această informație înseamnă că arbitrajul video va fi introdus în Liga I începând cu ediţia 2022-2023.

Anterior, termenul estimat pentru folosirea VAR în România era luna aprilie 2022, mai exact odată cu începerea play-off-ului / play-out-ului ediţiei 2021-2022 a Ligii I.

Este oficial: tehnologia VAR va fi introdusă în Liga 1 din sezonul 2022-2023! Alexandru Deaconu: „Sunt paşi pe care nu putem să îi sărim”

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, marţi, că a început pregătirea practică a arbitrilor pentru introducerea VAR în România, simulatoarele fiind livrate zilele trecute de furnizorul de tehnologie.

„Suntem în faza de pregătire offline a proiectului VAR. Săptămâna trecută am primit toate echipamentele şi începând din această săptămână am dat drumul pregătire arbitrilor. Aşa cum am spus, noi avem nevoie de 10 luni pentru pregătirea arbitrilor. Iar această pregătire este făcută în serie, nu poate fi făcută în paralel.

Adică trebuie să încheiem primul pas pentru a trece la al doilea. Mai mult, FIFA monitorizează atent acest proces şi pentru a putea trece la următorul pas e nevoie de validare şi de aprobare din partea celor de la FIFA. Acest proiect necesită foarte mult timp. Avem 50 de arbitri şi fiecare dintre ei trebuie să stea cel puţin o oră doar ca să se familiarizeze cu sistemul.

Sunt paşi pe care nu putem să îi sărim. Când va fi implementat sistemul nu pot să spun, depinde şi de cum se mişcă arbitrii şi de cum vom reuşi să avem toate materialele necesare pentru pregătirea lor. E un proces foarte, foarte complicat”, a spus Deaconu, care este managerul de proiect pentru implementarea arbitrajului video.

10 luni pentru pregătirea arbitrilor

Întrebat dacă sunt şanse ca VAR să fie folosit în acest sezon, Deaconu a răspuns: „Nu ştiu să spun, repet, avem nevoie de 10 luni pentru pregătirea arbitrilor. Pentru că FIFA nu permite scurtături. Noi construim baza acestui sistem şi nu putem să o facem pe repede înainte”.

În momentul în care i s-a precizat că 10 luni din acest moment înseamnă iulie 2022, Deaconu a afirmat: „Dacă asta înseamnă… După cum am spus, din momentul în care primim sistemele durează 10 luni. Sistemele au venit săptămâna trecută şi din această săptămână am reuşit să le instalăm şi am început pregătirea”.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare