CFR Cluj i-a întins o mână de ajutor lui Dinamo. Iuliu Mureșan: „Neluțu Varga m-a sunat și m-a întrebat dacă îl vreau pe Itu”

CFR Cluj i-a întins o mână de ajutor lui Dinamo. Iuliu Mureșan: „Neluțu Varga m-a sunat și m-a întrebat dacă îl vreau pe Itu”

CFR Cluj a întins o mână de ajutor lui Dinamo, într-o perioadă extrem de dificilă pentru formația din „Ștefan cel Mare”. Administratorul special al „câinilor”, Iuliu Mureșan, a explicat cum a reușit să obțină împrumutul lui Cătălin Itu de la CFR Cluj, cu doar câteva zile înainte de închiderea ferestrei de transferuri.

Mai mult formații din Liga 1 l-au dorit pe Cătălin Itu (21 de ani) în lot, însă acest a ajuns la Dinamo, spre surprinderea tuturor.

La CFR Cluj, Cătălin Itu nu mai făcea parte din planurile lui Dan Petrescu. Internaționalul de tineret nu a putut fi inclus pe lista UEFA, iar în Liga 1 avea șanse mici să joace, în acest sezon.

CFR Cluj l-a oferit pe Cătălin Itu la Dinamo!

Iuliu Mureșan, cel care se ocupă cu transferurile la Dinamo, din postura de administrator special, a recunoscut că transferul lui Cătălin Itu la Dinamo s-a realizat și cu ajutorul faptul că acesta a activat în conducerea celor de la CFR Cluj, în trecut.

„Nu obișnuiesc să dau din casă, dar trebuie să recunosc că Neluțu Varga a fost cel m-a sunat și m-a întrebat: «doctore, nu îl vrei pe Cătălin Itu? Normal că îl vreau, vin acum pe jos la Cluj să îl iau». Așa au stat lucrurile. Noi plătim o parte din salariul fotbalistului, iar CFR Cluj cealaltă parte”, a declarat Iuliu Mureșan, la DigiSport.

Cătălin Itu a fost titularizat de Dario Bonetti, la primul meci după ce acesta a fost legitimat, în derby-ul cu FCSB. Fotbalistul va evolua la Dinamo timp de un sezon, sub formă de împrumut. Este cotat de Transfermarkt la 1 milion de euro și este foarte important pentru acesta să evolueze mai mult în acest sezon, pentru a acumula experiență.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]