Rapid a fost amendată după incidentele de la meciul cu Universitatea Craiova! Decizia luată de Comisia de Disciplină

Rapid a fost amendată după incidentele de la meciul cu Universitatea Craiova! Decizia luată de Comisia de Disciplină

Rapid București a primit o amendă uriașă pentru incidentele de la meciul jucat de formația din Giulești cu Universitatea Craiova.

Rapid București a bifat prima înfrângere din sezonul 2021- 2022 în meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-2, iar giuleștenii au reacționat agresiv la finalul partidei de pe „Arena Națională”.

Comisia de Disciplină din cadrul FRF (Federația Română de Fotbal) a luat măsuri împotriva formației Rapid București în urma incidentelor de la meciul organizat pe Arena Națională.

Rapid, amendă după meciul cu Universitatea Craiova

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a decis să sancționeze clubul deținut de Victor Angelescu, cel care a organizat partida cu Universitatea Craiova, cu 22.500 de lei.

Nici Universitatea Craiova nu a scăpat nepedepsită de Comisia de Disciplină. Formația patronată de Mihai Rotaru a fost amendată cu 5.000 de lei.

„În baza art.82.1 și 3.a) și c) din RD, raportat la art.83.2.d) din RD, se sanționează clubul FC Rapid 1923 cu o penalitate sportivă de 22.500 lei; În baza art.82.2 și 3.b), raportat la art.83.2.c), cu aplicarea art.54.2 din RD, se sancționează clubul Universitatea Craiova cu penalitate sportivă de 5.000 lei”, se arată în decizia Comisiei de Disciplină.

De ce au fost amendate cele două formații din Liga 1

Fanii echipei din Giulești nu s-au putut obișnui cu ideea că favoriții lor au fost învinși de Universitatea Craiova, iar la finalul meciului de pe „Arena Națională” au aruncat cu obiecte pe teren, în direcția jucătorilor și staff-ului echipei din Bănie. Mai mult, Laurențiu Reghecampf a fost în pericol, dar nu a fost atins de către sticlele de plastic cu apă datorită intervenției unui steward.

Jucătorii Universității Craiova nu au putut părăsi suprafața de joc prin tunel și au fost nevoiți să meargă spre vestiar prin locul rezervat ambulanței.

  • 2 este locul ocupat de Rapid în clasamentul Ligii 1, cu 16 puncte, după 7 meciuri jucate în sezonul 2021 – 2022
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Rusia a lovit sediul principalului serviciu secret al Ucrainei. O dronă a ajuns în biroul șefului SBU
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania