La mulți ani, Ivane!

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Seară de Crăciun din urmă cu aproape 20 de ani, Sfântu – Gheorghe, Covasna. Sunt în casa părintelui Ioan Cucu, un monument de har și bunătate, un servitor adevărat al ortodoxiei românești pe meleaguri în care tranșeele se sapă repede iar strângerile de mână care să le acopere vin greu.

Părintele Cucu dă tonul la colinde iar cei mai înzestrați dintre oaspeți îl susțin. Ascult fascinat. Plutește în aer un soi de magie, sunt ca un copil cu nasul lipit de fereastra casei bunicilor, privind și ascultând la colindătorii zgribuliți. E o imagine furată copilăriei mele, când Crăciunul nu era, când colindele nu se auzeau, când bradul de Crăciun era pomul de Anul Nou, când primeam puținele daruri tot de Anul Nou și când Moș Crăciun era un biet Moș Gerilă. Așa că particip cu voluptate la fiecare colind, la fiecare sunet, la fiecare gest, sedus iremediabil de oamenii din jurul meu și de colindele lor.

Iau parte la un moment firesc pentru oamenii din jur, o dată pe an se adună în jurul bradului și al bucatelor alese pentru a trăi bucuria Nașterii Domnului, dar sunt deja într-o stare de înălțare spirituală nefirească mie, parcă aș vrea să recuperez pe loc toate serile de magie a Crăciunului cenzurate până atunci. Și-mi dau seama că sunt la locul potrivit pentru a face asta, cu oamenii potriviți.

Vezi galeria foto
4 poze

La mulți ani, Ivane!

Într-o astfel de stare de plutire se aude vocea părintelui Lucian, apropiat prieten plecat între timp de lângă mine și de lângă ai lui. Începe să cânte un colind pe care nu-l mai auzisem: „La mulți ani, Ioane!”

Cornel Dinu a dat verdictul după ce a văzut cum arată „noul Dinamo” fără Kopic și nu e deloc unul bun pentru fani

10:09

Live Franța – Spania în semifinale la Cupa Mondială. „Finalul cocoșeilor trufași ai lui Mbappe” vs „Să vă vedem acum, Cubarsi și Yamal!”

10:00

YouTube e sărac, am găsit o variantă palidă, nu are nici o legătură cu ce-am auzit eu în acea seară. Vocea părintelui Lucian mă răscolește interior iar colindul mă cuprinde cu o vrajă ce conduce spre imponderabilitate. Îmi doresc să nu se mai termine niciodată, să rămân împietrit în timp, undeva la aproximativ 30 de ani, cu oamenii din jur mereu la fel de veseli și buni și cu gândul la cel mai important Ion din viața mea, tata.

Bineînțeles că, la un moment dat, colindul s-a încheiat. Și toți cei de acolo am plecat pe drumurile noastre, văzându-ne de viață, cu speranța unor viitoare întâlniri care să ne marcheze existența.

Duminică dimineață, când am citit pe telefon că a plecat Ivan Patzaichin, m-a dus gândul instantaneu la acea seară de Crăciun. Mă despărțeam de un prieten drag pe care nici nu-l cunoscusem. Nu avusesem curaj să-l cunosc. Personalitatea lui, cariera lui, felul lui de a fi, vorba lui, gândirea lui, comportamentul lui… toate mă îndemnau la admirație și sfială.

Se spune că oamenii trăiesc atât timp cât mai există cineva care să povestească despre ei, atât timp cât faptele și vorbele lor sunt duse mai departe, către alte generații. Asta încerc să fac eu acum. Pentru noi, cei de aici. Iar pentru cei de acolo, îl rog pe părintele Lucian să-i cânte și lui Ivan colindul.