Multiplă campioană olimpică, decizie radicală! Renunță la titlul de cetățean de onoare. În ce scopuri i-au folosit imaginea: „Mă dezonorează”

Bogdan Savin
Multiplă campioană olimpică, decizie radicală! Renunță la titlul de cetățean de onoare. În ce scopuri i-au folosit imaginea: „Mă dezonorează”
multipla-campioana-olimpica-renunta-la-titlul-de-cetatean-de-onoare

Multipla campioană olimpică Sandra Izbașa a decis să renunțe la titlul de onoare al orașului Bușteni, acordat de fostul edil în 2014.  A fost acuzată acum că ar dori să primească un teren de 500 mp în stațiunea montană, ceea ce nu respectă realitatea, conform explicației date de fosta mare gimnastă.

Izbașa a dezvăluit că a fost de acord, în mod gratuit, ca imaginea sa să fie folosită pentru a promova orașul Bușteni, dar a descoperit că fotografiile sale au fost uzitate în scopuri electorale.

Sandra a cucerit patru medalii olimpice la două ediții ale Jocurilor Olimpice, la Beijing în 2008 , plus Londra (2012).

Multiplă campioană olimpică, decizie radicală! Renunță la titlul de cetățean de onoare. I-au folosit imaginea în scopuri electorale fără acordul său: „Mă dezonorează”

Izbașa, 31 de ani, deține în palmares și cinci titluri europene sau argintul mondial. S-a retras din activitate în 2014.

Redăm integral mesajul Sandrei Izbașa:

„În atenția domnului primar al Orașului Bușteni, Corbu Mircea,

În calitatea de Cetățean de Onoare al orașului pe care îl conduceți, calitate dobândită în anul 2014, în timpul mandatului fostului edil al Bușteniului, Emanoil Savin, vă fac cunoscută decizia mea de a renunța la acest titlu din următoarele motive:

1. În spațiul public au apărut declarații și materiale de presă mincinoase care declarau faptul că am dobândit sau că urmează să dobândesc prin prisma calității de cetățean de onoare, un teren cu suprafața de 500 MP pe raza localității, informație total neadevărată.

2. Unul dintre puținele “beneficii” de care mă puteam “bucura” în acești 7 ani de zile era reprezentat de transportul public gratuit între localitățile Bușteni și Azuga, “gest” pe care prefer să îl “donez” persoanelor care au nevoie cu adevărat de acest lucru.

3. Asocierea imaginii mele cu numeroase campanii electorale, nu mă reprezintă, întrucât nu am și nu am avut niciodată niciun fel de apartenență sau implicare politică, indiferent de culoarea ei. Fotografiile publicate în spațiul public au fost făcute sub pretextul “arhivelor personale”, ulterior descoperind postarea lor în mediile online cu descrieri care sugerau susținerea mea politică față de unele persoane care urmau să candideze pentru diferite funcții publice, fără acordul meu prealabil, fapt ce mă dezonorează.

4. Timp de 7 ani de zile am servit promovării imaginii turistice a orașului Bușteni prin cesionarea pro bono a imaginii mele în scopul folosirii ei în mediul outdoor, prin afișarea fotografiilor pe bannerele din centrul orașului, această imagine fiind asociată în mod greșit cu unele “favoruri politice” de care aș fi beneficiat, un alt lucru total neadevărat.

5. Din respect pentru cetățenii Orașului Bușteni, plătitori de taxe și impozite, nu doresc asocierea titlului primit în anul 2014 cu propria-mi persoană întrucât simbolistica lui nu a adus, nu aduce în prezent și nici nu va aduce în viitor niciun serviciu nici mie, nici comunității sau orașului.

Aleg să iau această decizie din respect față de istoria localității Bușteni și a cetățenilor de bună credință care au nevoie de un alt tip de promovare și dezvoltare a localității și comunității lor, de rezolvarea problemelor pe plan intern și repoziționarea pe harta turistică a României și a Europei prin prisma tuturor posibilităților pe care Bușteniul și locuitorii lui le pot oferi turiștilor care vor alege să îi viziteze dar și pentru a renunța la orice asociere de tip politic care a existat sau care va mai putea exista și care nu îmi face cinste în niciun fel.

Promit că mă voi întoarce în Bușteni ori de câte ori voi simți nevoia să mă bucur de frumusețile locului, în calitate de cetățean obișnuit, nu în calitate de cetățean de onoare, fiindcă “onoarea” simt că mi-o dobândesc acum, prin această decizie, iar mai departe, dumneavoastră, cetățenii de rând, o veți consolida sau nu, în sânul comunității în care trăiți!  Cu respect, Sandra Izbașa”.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania