Mihai Iosif reacționează dur după decizia FRF: „Niște lucruri care mă depășesc. Sunt zi de zi la antrenament, apoi îmi spun să stau jos!”

Mihai Iosif reacționează dur după decizia FRF: „Niște lucruri care mă depășesc. Sunt zi de zi la antrenament, apoi îmi spun să stau jos!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

FRF le-a interzis antrenorilor care nu dețin licența PRO, printre care se numără și rapidistul Mihai Iosif, să dea indicații în timpul meciurilor și să stea de vorbă cu televiziunile după încheierea meciurilor. Singurul tehnician din istoria Ligii 1 care nu a primit gol în primele șase etape ale sezonului nu mai poate să discute cu presa, astfel că după meciul cu FC Botoșani a apărut Adrian Matei în fața microfoanelor.

Antrenorii care nu au licența PRO nu își mai pot reprezenta cluburile în cadrul acțiunilor publice, conform hotărârii Federației Române de Fotbal despre care Mihai Iosif spune că este una total nepotrivită. Tehnicianul Rapidului este unul dintre cele mai carismatice personaje din Liga 1, dar decizia FRF spune că nu mai are dreptul de a da interviuri.

Sub incidența aceleiași reguli a intrat și omologul său de pe banca lui FC Botoșani, Marius Croitoru fiind, de asemenea, nelicențiat al categoriei PRO.

Mihai Iosif își felicită jucătorii: „Nu știu ce să le mai dau, deja m-au nenorocit!”

Antrenorul rapidist Mihai Iosif atacă hotărârea FRF, despre care spune că nu schimbă cu nimic antrenorul de drept al echipei. „Sunt niște lucruri care mă depășesc. Stau zi de zi la antrenament, apoi îmi spun să stau jos! În fine, asta e societatea în care trăim”, a declarat Mihai Iosif pentru Rapid TV.

Antrenorul giuleștenilor și-a felicitat elevii după succesul de la Botoșani, dar s-a arătat îngrijorat de seria foarte bună deoarece nu mai găsește moduri în care să îi recompenseze. „Pentru băieți, toate laudele din lume! Nu știu ce să le mai dau, că le tot promit câte ceva, dar deja m-au nenorocit! Le-aș da tot ce am mai bun pentru felul în care joacă și răspund la ceea ce discutăm”, a mai declarat antrenorul Rapidului.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare