Reacția lui Helmut Duckadam după ce a fost pus la zid de ultrașii Stelei: „Dinamoviștii vor să facă poză cu mine! N-am nicio legătură cu echipa care s-a reînființat”

Andrei Preotu
Reacția lui Helmut Duckadam după ce a fost pus la zid de ultrașii Stelei: „Dinamoviștii vor să facă poză cu mine! N-am nicio legătură cu echipa care s-a reînființat”
Helmut Duckadam, directorul de imagine al FCSB, acorda un interviu publicatiei online ProSport, in Bucuresti, marti, 26 martie 2019.ALEXANDRA PANDREA / MEDIAFAX FOTO

Helmut Duckadam nu i-a iertat pe ultrașii Stelei! Pus la zid de aceștia, fostul mare portar a punctat că n-are nicio legătură cu echipa din Liga 2.

Deranjat de bannerul afișat de fanii echipei din Ghencea la Slobozia, Duckadam a subliniat încă o dată că nu va mai fi angajatul vreunui club din România.

Helmut Duckadam a dezvăluit și la ProSport Live că nu are de gând să se întoarcă la FCSB, echipă de la care a plecat în vara anului 2020. „Fost portar, vândut mănuși / Vând suflet, negociabil”, a fost mesajul afișat de suporterii Stelei în timpul meciului de la Slobozia.

Helmut Duckadam, răspuns pentru ultrașii Stelei: „Mândria mea face mai mult ca orice bogăție”

Helmut Duckadam susține că n-are ce să-și reproșeze după ce a fost angajatul lui Gigi Becali și a recunoscut că a fost afectat de felul în care este tratat de suporterii Stelei.

„În urmă cu 11 ani, eu am venit la Steaua. Eu mi-am spus de fiecare dată părerea. N-au funcționat atâția ani, n-am nicio legătură cu această echipă care s-a reînființat. Eu mă consider un om care a încercat să nu jignească pe nimeni. Sigur că mă afectează. Eu nu mi-am vândut niciodată sufletul.

Eu sunt acum la mare și cel puțin șase-șapte dinamoviști au vrut să facă poze cu mine și n-am fost nici cu ei blând. Eu în viața mea n-am trădat pe nimeni și nu pot să fac asta niciodată. Nu mă mai interesează să mă asociez cu nicio echipă și nu o să mai fac politică niciodată. N-am fost niciodată un supus sau o slugă, iar mândria mea face mai mult ca orice bogăție”, a spus Helmut Duckadam, la Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]