Sorin Cârțu, noi detalii în legătură cu revenirea lui Alexandru Mitriță la Universitatea Craiova. „Sunt șanse să se rezolve!”

Sorin Cârțu, noi detalii în legătură cu revenirea lui Alexandru Mitriță la Universitatea Craiova. „Sunt șanse să se rezolve!”
  • Publicat:

Sorin Cârțu (65 de ani) a oferit noi detalii în legătură cu o posibilă revenire a lui Alexandru Mitriță la Universitatea Craiova.

Alexandru Mitriță și-a reziliat contractul cu Al Ahli și este așteptat la Universitatea Craiova, echipă despre care ProSport anunța în exclusivitate că este foarte aproape de a obține semnătura internaționalului român.

După ce Alexandru Mitriță și-a încheiat socotelile cu Al Ahli, Mihai Rotaru a anunțat că își dorește ca finul său să revină în Bănie și că fotbalistul în vârstă de 26 de ani vrea același lucru.

Sorin Cârțu, noi detalii în legătură cu revenirea lui Alexandru Mitriță la Universitatea Craiova

Sorin Cârțu, președintele formației Universitatea Craiova, susține că șansele ca Alexandru Mitriță să revină la gruparea antrenată de Laurențiu Reghecampf sunt foarte mari și că internaționalul român ar aduce un plus de valoare echipei din Bănie.

„Domnul Rotaru știe cel mai bine dacă se poate rezolva Mitriță. Dacă a vorbit de revenirea lui, înseamnă că sunt ceva șanse să se rezolve. Când, cum, nu știu. Vedem cum vor decurge discuțiile. Ar fi un plus mare, chiar mai mult de plus, venirea lui. Nu cred că e vreun antrenor, în România, care să nu și-l dorească”, a declarat Sorin Cârțu, președintele celor de la Universitatea Craiova, conform Fanatik.

Alexandru Mitriță a ajuns deja la Craiova

Alexandru Mitriță a anunțat că și-a reziliat contractul cu Al Ahli, formație la care fusese împrumutat de la New York City FC, iar internaționalul român în vârstă de 26 de ani a ajuns deja la Craiova, acolo unde locuiește împreună cu familia sa.

Deși și-a reziliat înțelegerea cu Al Ahli, Alexandru Mitriță rămâne legat de New York City, echipă care l-a cumpărat de la Universitatea Craiova în februarie 2019 cu 8 milioane de euro. Contractul internaționalului român cu formația din MLS se încheie în vara anului 2022.

  • 49 de meciuri, 18 goluri și 7 pase decisive are Alexandru Mitriță la New York City FC
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…