După șase ani de procese, Ștefan Bărboianu și Ionuț Negoiță au încheiat litigiul. „Îi cer scuze în mod public!”

După șase ani de procese, Ștefan Bărboianu și Ionuț Negoiță au încheiat litigiul. „Îi cer scuze în mod public!”
  • Publicat:

Fotbalistul Ștefan Bărboianu și fostul său patron de la Dinamo, Ionuț Negoiță, au încheiat un conflict care data din 2015, când omul de afaceri l-a dat afară pentru că acesta nu și-ar fi apărat corect șansele într-un meci cu FCSB.

Fundașul lateral l-a acționat în justiție pe fostul finanțator al „câinilor”, care în cele din urmă s-a văzut nevoit să plătească despăgubiri în valoare de 7.000 de euro, dar care a trebuit să îi și ceară scuze fotbalistului în mod public.

Ștefan Bărboianu a precizat că singurul său obiectiv a fost să își demonstreze nevinovăția, deoarece nu își dorea să rămână în memoria colectivă drept un jucător care nu și-a apărat corect șansele.

După șase ani de procese, Ștefan Bărboianu și Ionuț Negoiță au încheiat litigiul

Fostul finanțator, despre care un fost oficial spune că ar hotărî în continuare la Dinamo, s-a declarat învins în cele din urmă, astfel că a fost nevoit să îi achite lui Ștefan Bărboianu 7.000 de euro. În plus, omul de afaceri și-a cerut scuze în mod public, aceasta fiind una dintre cerințele la care fotbalistul nu a fost dispus să renunțe.

„Regret afirmațiile făcute în acele momente, fiind influențat în mod negativ de către cei din jur. Îi cer scuze în mod public lui Ștefan Bărboianu”, a spus Ionuț Negoiță, conform GSP.

La finalul meciului din 2015, pierdut de Dinamo cu 3-1 în fața lui FCSB, finanțatorul de atunci al clubului bucureștean a declarat că Ștefan Bărboianu a jucat cu scopul de a le favoriza adversarilor victoria. „Știu locul, știu suma, știu despre cât e vorba, știu lucruri pe care le voi face cunoscute autorităților!”, a spus Negoiță în 2015. După acel moment, fotbalistul a fost dat afară de la Dinamo, dar l-a acționat în judecată pe omul de afaceri, care după șase ani de procese a fost nevoit să se recunoască învins.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
"Am cheltuit peste 120.000 de euro ca să-mi rotunjesc formele". Cum arată suedeza Natasha după operațiile estetice pe care acum…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…