Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Doliu la echipa națională. A decedat bucătarul care le-a gătit tricolorilor timp de 20 de ani

Doliu la echipa națională. A decedat bucătarul care le-a gătit tricolorilor timp de 20 de ani

Doliu la echipa națională. A decedat bucătarul care le-a gătit tricolorilor timp de 20 de ani

Federația Română de Fotbal a anunțat decesul lui Yalcin Cadîr, bucătarul echipei naționale de fotbal a României, la vârsta de 53 de ani.

Yalcin Cadîr le-a gătit vreme de mai bine de 20 de ani tricolorilor de la prima reprezentativă, însă nu o va mai face de acum înainte, anunță cu regret Federația Română de Fotbal.

Prin intermediul site-ului oficial, reprezentanții Federației Române de Fotbal și-au exprimat regretul pentru pierderea suferită de către echipa națională și au transmis condoleanțe familiei bucătarului.

A decedat bucătarul echipei naționale de fotbal a României

Bucătarul de origine turcă s-a stins din viață destul de repede, la 53 de ani. Acesta a gătit pentru tricolori până în anul 2016, când în locul său a fost angajat Chef Cezar Munteanu.

„Federația Română de Fotbal, întreg staff-ul și jucătorii echipei naționale de fotbal a României regretă dispariția, la vârsta de 53 ani, a lui Yalcin Cadîr.

Timp de mai bine de două decenii acesta a fost bucătarul echipei naționale de fotbal, iar de la inaugurarea Centrului Național de Fotbal Mogoșoaia a fost bucătar-șef la restaurantul din incinta bazei de pregătire.

Condoleanțe familiei și celor dragi!”, este comunicatul emis de către Federația Română de Fotbal și publicat pe site-ul oficial.

Sursă foto: FRF.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]