Un antrenor din Liga 1 explică motivul din spatele revenirii lui Laurențiu Reghecampf în România: „Din punctul ăsta de vedere, Universitatea Craiova e de departe numărul 1” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Emil Săndoi, antrenorul echipei Chindia Târgoviște, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre decizia lui Laurențiu Reghecampf de a reveni în România și de a semna cu Universitatea Craiova. 

Emil Săndoi este de părere că lui Laurențiu Reghecampf îi era dor de casă, după aproximativ patru ani petrecuți în fotbalul arab.

În ceea ce privește decizia de a semna cu Universitatea Craiova, Emil Săndoi îl felicită pe Laurențiu Reghecampf și laudă condițiile de antrenament din Bănie, spunând că oltenii au cele mai bune condiții din țară.

Emil Săndoi, despre revenirea lui Laurențiu Reghecampf în România, la Universitatea Craiova

Antrenorul Chindiei Târgoviște asigură faptul că Laurențiu Reghecampf are toate condițiile pentru a o conduce pe Universitatea Craiova către titlul de campioană a României.

„S-a întors la o echipă de top din România și la o echipă care are niște condiții ieșite din comun. Craiova, din punct de vedere al condițiilor, e de departe numărul 1. Din punctul ăsta de vedere, eu nu cred că a făcut o alegere proastă Reghe.

Poate că a stat destul de mult prin străinătate și și-a dorit să vină să mai trăiască în România”, a spus Emil Săndoi, la ProSport Live.

Emil Săndoi a antrenat-o pe Universitatea Craiova, echipa lui Mihai Rotaru, în perioada 2014-2016. Acesta a mai antrenat în Bănie, în perioada 1999-2000 și puțin în anul 2002.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]