Acasa » Fotbal Extern » Lionel Messi va susține o conferință de presă pe Camp Nou. Când a fost programată

Lionel Messi va susține o conferință de presă pe Camp Nou. Când a fost programată

Lionel Messi va susține o conferință de presă pe Camp Nou. Când a fost programată

Șocul plecării lui Lionel Messi de la FC Barcelona încă nu s-a risipit, dar mijlocașul este foarte aproape să aleagă numele viitoarei sale echipe de club. Fotbalistul va face declarații în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc duminică de la 13:00, ora României.

Lionel Messi s-a despărțit de clubul pe care l-a reprezentat de-a lungul întregii sale cariere, iar toată lumea îl dă ca și transferat la Paris Saint-Germain, cu toate că pe fir s-a aflat și un alt „colos”, Manchester City. Proaspătul câștigător al Copei America va oferi declarații presei într-o conferință programată să aibă loc duminică, de la ora 13:00.

Ne putem aștepta ca Leo Messi să anunțe, cu această ocazie, ce decizie a luat privind numele clubului pe care îl va reprezenta începând cu acest sezon.

Lionel Messi a anunțat o conferință de presă

Toată lumea fotbalului este în aceste zile cu ochii pe Lionel Messi, care trebuie să se hotărască pentru cine va juca în continuare, după ce s-a despărțit de FC Barcelona, care nu și-ar mai fi permis să îi achite salariul.

Patronul lui Paris Saint-Germain a anunțat că discuțiile privind semnătura sud-americanului au ajuns la final și că acesta va evolua pe „Parc des Princes”. „Negocierile au fost oficial încheiate. Anunțul va veni peste puțin timp”, a scris Al-Thani pe contul său personal de Twitter.

Imediat, departamentul de comunicare al lui Paris Saint-Germain a ținut să infirme că părțile ar fi bătut deja palma, dar cu siguranță că francezii doar își doresc să mențină suspansul până când vor face anunțul oficial, care ar putea să vină chiar în cursul zilei de duminică. „PSG, prin departamentul de comunicare, infirmă că negocierile cu Messi s-ar fi încheiat”, se arată în comunicatul remis de gruparea din capitala Franței.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Cum ar fi manipulat cele 10 bănci valoarea ROBOR. Președintele Consiliului Concurenței: „Problemele se vor rezolva când intrăm în zona euro”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro