Iuliu Mureșan confirmă ProSport! Cătălin Țîră, dorit de Dinamo. „E foarte bun, l-aș lua în primul minut!”

Iuliu Mureșan confirmă ProSport! Cătălin Țîră, dorit de Dinamo. „E foarte bun, l-aș lua în primul minut!”

Iuliu Mureșan a vorbit despre Cătălin Țîră, fotbalist aflat pe lista clubului din Ștefan cel Mare, și a confirmat informația dezvăluită în exclusivitate de ProSport.

Cătălin Țîră s-a antrenat alături de Dinamo în ultima perioadă, după ce și-a reziliat contractul cu gruparea lituaniană Suduva, dar formația din Ștefan cel Mare nu a putut să îl înregistreze din cauza interdicției primite de la FIFA.

Iuliu Mureșan, administratorul special al celor de la Dinamo București, recunoaște că și-ar fi dorit să îl aducă pe Cătălin Țîră la echipă.

Cătălin Țîră, dorit de Iuliu Mureșan la Dinamo

Atacantul este liber de contract din iunie și este pe placul administratorului special al clubului din „Groapă”. Iuliu Mureșan susține că l-ar semna pe Cătălin Țîră în cazul în care clubul nu ar fi avut interdicție la transferuri.

„S-a antrenat o zi, două, nu se mai antrenează. Pentru că noi nu putem face transferuri și nu vrem să încurcăm pe nimeni. Țîră este un atacant foarte bun, mie îmi place, l-aș lua în primul minut dacă vom avea voie să facem transferuri.

Ne bazăm doar pe promovarea tinerilor de la echipa a doua, jucători pe care putem să-i și folosim. La fel și Nica, el se antrenează cu noi, este singura excepție, pentru că este venit din aprilie. Ambii ar întări lotul”, a declarat Iuliu Mureșan, pentru Digisport.ro.

Dinamo București a primit interdicție din partea FIFA la transferuri, toate acestea din cauza restanțelor financiare pe care le are clubul din „Ștefan cel Mare” față de o mare parte dintre fotbaliștii spanioli trecuți pe la echipă.

Cătălin Țîră (27 de ani) este liber de contract din iunie 2021, după ce s-a despărțit de Suduva. Pe parcursul carierei, atacantul a jucat pentru Rapid, Voluntari, AO Episkopi, Luceafărul, Viitorul, Juventus București, Dunărea Călărași, Neftchi Baku, Academia Rapid, Concordia Chiajna, FC Brașov, ADO Den Haag, Lazio U19, Dinamo U19 și Udinese Youth.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania