Marius Șumudică vrea să scrie istorie cu CFR Cluj și anunță: „Nu-mi ajung anii de contract!”

Marius Șumudică vrea să scrie istorie cu CFR Cluj și anunță: „Nu-mi ajung anii de contract!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică vrea să scrie istorie cu CFR Cluj și este hotărât să rămână în Gruia cât mai mult, iar tehnicianul a dezvăluit ce a discutat cu șefii clubului înaintea partidei cu Lincoln, din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor.

Antrenorul este foarte mulțumit de condițiile pe care le are la CFR Cluj și a subliniat că n-are de gând să mai antreneze în Golf, pe bani mulți.

Marius Șumudică (50 de ani) a fost adus, în vara acestui an, pe banca CFR-ului, după plecarea lui Edi Iordănescu.

Marius Șumudică are ambiții mari cu CFR: „Cei doi ani de contract nu sunt de ajuns”

La un pas de grupele Conference League, Marius Șumudică a fost cucerit deja de proiectul care i s-a prezentat la CFR Cluj.

„Le-am spus celor din conducere că cei doi ani de contract oferiți nu sunt de ajuns, mi-aș dori să continui mai mult! Am atins un nivel financiar, nu vreau să mă mai chinui, să stau la călduri, prin Golf. Aici la CFR e cel mai propice loc să fac performanță.

Avem șansa să accedem în grupele Conference League, alte echipe se chinuie, joacă atâtea meciuri, atâtea tururi. Iar fanii au șansa de a vedea o echipă în Europa până în decembrie. Vom vedea și ce rang, poate Champions, poate Europa League”, a declarat Șumudică, înaintea returului cu Lincoln.

În următoarea fază a competiției, CFR Cluj are șanse mari să o întâlnească pe Young Boys, echipa care i-a barat drumul spre primăvara Europa League, în sezonul trecut, pe vremea când echipa era antrenată de Edi Iordănescu. Elvețienii sunt favoriți în dubla cu Slovan Bratislava. În tur, scorul a fost 0-0, în Slovacia.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…