Ianis Hagi are șanse mari să joace împotriva campioanei României! Când își află CFR Cluj posibila adversară din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor

Ianis Hagi are șanse mari să joace împotriva campioanei României! Când își află CFR Cluj posibila adversară din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj speră să ajungă în acest an în grupele Ligii Campionilor, însă campioana României va avea cu siguranță o misiune grea dacă trece de Lincoln.

În turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, CFR Cluj ar putea da chiar și peste Rangers, echipa unde joacă și Ianis Hagi. În Gruia ar putea însă să revină și Slavia Praga, pe care ardelenii au întâlnit-o acum două sezoane în play-off-ul UCL, pe vremea când echipa era antrenată de Dan Petrescu.

La prima vedere, cel mai accesibil adversar pentru CFR Cluj ar fi Steaua Roșie, însă trupa condusă de Dejan Stankovic a impresionat în Europa în ultimii ani. Campioana Serbiei a fost la un pas să o elimine în acest an pe AC Milan, după două rezultate de egalitate.

Adversarii pe care CFR Cluj îi poate întâlni în turul 3 preliminar din UCL:

Dinamo Zagreb (Croația) / Omonia Nicosia (Cipru)
Slavia Praga (Cehia)
Olympiacos (Grecia) / Neftchi Baku (Azerbaidjan)
Young Boys (Elveția) / Slovan Bratislava (Slovacia)
Steaua Roșie Belgrad (Serbia) / Kairat Almaty (Kazahstan)
Rangers (Scoția)

În acest sezon european, CFR Cluj a învins Borac Banja Luka în deplasare, scor 3-1, iar în retur ardelenii au fost învinși cu 2-1.

Acum, CFR se pregătește de dubla cu Lincoln, o formație din Gibraltar care pare un nume mai accesibil decât echipa din Bosnia.

În situația foarte probabilă în care CFR elimină și Lincoln, campioana Gibraltarului, reprezentanta României are grupele Conference League asigurate. Asta pentru că o eventuală eliminare în turul 3 preliminar al Champions League duce în play-off-ul Europa League, iar echipele eliminate din play-off-ul Europa League vor fi distribuite în grupele Conference League.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…