Gigi Becali, mesaj clar: „Lichidez tot și îi dau clubul lui Talpan!”

Andrei Preotu
Gigi Becali, mesaj clar: „Lichidez tot și îi dau clubul lui Talpan!”
Gigi Becali, declaratie de razboi inaintea duelului dintre Steaua si FCSB

Gigi Becali a anunțat ce plan are dacă FCSB nu va mai bate pe nimeni în Liga 1! În stilul caracteristic, omul de afaceri anunță că va renunța la echipă, dacă roș-albaștrii vor ajunge la zece eșecuri consecutive.

Patronul de la FCSB este gata să-i dea clubul rivalului Florin Talpan, în cazul în care echipa antrenată de Dinu Todoran nu va mai fi o echipă de top în campionatul nostru. În ultimii ani, CFR Cluj a câștigat titlul în Liga 1, iar Becali și FCSB se pregătesc acum de Conference League, a treia competiție pe plan european.

FCSB a început cu un pas greșit noua ediție de campionat, după egalul cu Botoșani, scor 0-0.

Gigi Becali, mesaj pentru jucătorii de la FCSB: „Lichidez tot și îi dau clubul lui Talpan!”

Gigi Becali a fost întrebat ce va face în cazul în care FCSB va suferi eșecuri pe bandă rulantă. Surprinzător, patronul roș-albaștrilor n-a vorbit despre schimbarea lui Dinu Todoran.

Fostul mijlocaș a fost instalat pe banca FCSB-ului după ce Toni Petrea nu a mai dorit să continue la formația roș-albastră.

„Dacă Todoran are zece înfrângeri la rând, schimb toată echipa. Lichidez tot și îi dau clubul lui Talpan”, a spus Gigi Becali, la Realitatea Plus.

Dinu Todoran a fost pus în gardă înainte să vină la FCSB, dovadă felul în care a reacționat după remiza de la Botoșani, scor 0-0.

Chiar dacă la conferința de presă n-a fost prea volubil, Dinu Todoran a fost sincer la flash-interviu. Antrenorul a fost întrebat despre cele trei schimbări operate de FCSB la pauză, moment în care Todoran a răspuns: „Știți cum se procedează la noi, n-are rost să mă îmi puneți mereu această întrebare”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]