Leonardo Bonucci, moment incredibil la EURO 2020! Fundașul, oprit de un steward să se bucure alături de colegi, după ce Italia a ajuns în finala competiției | VIDEO

Răzvan Bucur
Leonardo Bonucci, moment incredibil la EURO 2020! Fundașul, oprit de un steward să se bucure alături de colegi, după ce Italia a ajuns în finala competiției | VIDEO

Italia a reușit să se califice în finala EURO 2020, după ce a trecut de Spania în semifinală, într-un meci incendiar. Elevii lui Roberto Mancini au reușit să se impună la loviturile de departajare, scor 4-2, după ce partida s-a terminat la capătul timpului regulamentar și al prelungirilor cu scorul de 1-1.

Meciul s-a jucat la Londra, pe stadionul Wembley. În tribune au asistat mulți fani italieni și spanioli, dar și jucătorii care nu au fost pe listă pentru a bate loviturile de departajare.

După ultimul penalty, transformat de Jorginho, Leonardo Bonucci, aflat în tribună, a vrut să meargă pe teren, să sărbătorească alături de suporteri, însă a avut probleme atunci când a vrut să pună piciorul pe suprafața de joc.

Leonardo Bonucci, moment incredibil la EURO 2020! Fundașul, oprit de un steward să se bucure alături de colegi, după ce Italia a ajuns în finala competiției

În momentul în care a vrut să se alăture colegilor pe gazon pentru a pleca spre vestiare, Bonucci a fost oprit de un steward, care l-a confundat cu un fan care voia să intre pe gazon, după ce Italia a reușit să se califice în finala EURO 2020.

Agentul de pază a fost vehement și l-a luat pe Bunucci de mâini, cu scopul de a-i bloca accesul pe teren. Fundașul italian a rămas, însă, calm, și chiar s-a distrat pe seama situației create.

În cele din urmă, fundașul lui Juventus a putut intra pe gazon.

https://twitter.com/NicolaTV08/status/1412632172188536832

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]