Emma Răducanu, reacție spectaculoasă după ce a eliminat-o pe Sorana Cîrstea la Wimbledon: „Știți ce mi-au zis părinții când am plecat de acasă?”

Emma Răducanu, reacție spectaculoasă după ce a eliminat-o pe Sorana Cîrstea la Wimbledon: „Știți ce mi-au zis părinții când am plecat de acasă?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Emma Răducanu (Marea Britanie, 18 ani) a vorbit despre visul pe care îl trăiește la Wimbledon, după victoria entuziasmantă reușită în fața Soranei Cîrstea (31 de ani), scor 6-3, 7-5 în turul al treilea. 

Emma Răducanu, britanica de origine română care uimește lumea tenisului la numai 18 ani, a avut o reacție de milioane după o nouă surpriză reușită la Wimbledon, sâmbătă, în fața Soranei Cîrstea! Emma a devenit cea mai tânără jucătoare a Marii Britanii care accede în optimile de finală la All England Club.

Emma are tată român și mamă asiatică, dar reprezintă Marea Britanie! Totuși, ea mai vine în România ori de câte ori are ocazia, pentru a-și vizita bunica din București. Răducanu nu a impresionat doar cu loviturile sale entuziasmante la Wimbledon, ci și prin declarațiile pe care le-a acordat la finalul jocului cu Cîrstea.

Emma Răducanu, reacție spectaculoasă după ce a eliminat-o pe Sorana Cîrstea în turul 3 la Wimbledon: „Părinții mi-au zis: Nu îți iei prea multe echipamente cu tine?”

Emma Răducanu a avut o reacție spectaculoasă după ce a învins-o pe Sorana Cîrstea, în prima lor confruntare directă, scor 6-3, 7-5! Emma parcă a presimțit că va scrie istorie la Wimbledon, luându-și cu ea mai multe rânduri de echipamente, spre surprinderea părinților săi: „Să fiu sinceră, sunt fără grai acum, nici nu am știut ce reacție să am când am conștientizat că am câștigat. Sunt atât de recunoscătoare pentru toată susținerea primită azi!

E amuzant, pentru că atunci când am plecat de acasă pentru a intra în bula de la Wimbledon părinții mi-au zis: ‘Nu îți iei prea multe echipamente cu tine?’. Cred că în această seară va trebui să spăl câteva ținute, pentru că nu mai am curate. Sper că există acest serviciu la hotel și să nu trebuiască să le spăl eu”, a spus, râzând, Emma Răducanu, potrivit Daily Mail.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…