Cum au fost surprinși liderii celor mai importante partide din România la meciul Franța – Elveția și ce au făcut pe Arena Națională din București. Dan Barna, taxat după o poză cu Luis Figo | GALERIE FOTO

Cum au fost surprinși liderii celor mai importante partide din România la meciul Franța - Elveția și ce au făcut pe Arena Națională din București. Dan Barna, taxat după o poză cu Luis Figo | GALERIE FOTO

Marcel Ciolacu, Ludovic Orban, Sorin Grideanu și Dan Barna, lderi ai celor mai importante partide din țara noastră, au fost prezenți la stadion pentru meciul Franța – Elveția, terminat cu scor 3-3 (4-5), în cadrul EURO 2020.

Franța și Elveția s-au întâlnit în optimile de finală ale Campionatului European 2020, la București, pe Arena Națională. Cele două formații au remizat, scor 3-3, iar la penalty-uri s-a impus Elveția, după ce Kylian Mbappe a ratat cel de-al cincilea penalty al francezilor.

Astfel, campioana mondială a fost eliminată de la EURO 2020 chiar la București, iar cel care ar putea plăti în schimbul acestui eșec ar putea fi selecționerul Didier Deschamps, care ar putea fi înlocuit de Zinedine Zidane, actualul antrenor de la Real Madrid.

Cum au văzut meciul Franța – Elveția liderii celor mai importante partide din România: Orban și Barna la oficială, Ciolacu la tribuna a doua

Liderii celor mai mari partide din România au fost prezenți la meciurile de la EURO 2020 desfășurate pe Arena Națională din București. Astfel, prezența lor a fost observată și la partida care a ținut cu sufletul la gură întregul continent: Franța – Elveția.

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban (PNL), a stat alături de vicepremierul Dan Barna (USR) la Tribuna Oficială.

Cu această ocazie, Barna s-a pozat și cu marele Luis Figo, prezent și el la București pentru meciul desfășurat luni seara. „Pentru toți cei care, copii sau tineri fiind, ne uitam la acest domn cu fascinație și admirație.

Acum Figo este la București în tribună și Pogba și Benzema strălucesc pe teren.

Nu încetați să visați, pentru că visul de a-ți întâlni idolii copilăriei sau tinereții se poate împlini oricând!”, a scris Barna în descrierea pozei postate pe Facebook.

Internauții nu au ratat ocazia și l-au luat peste picior pe vicepremier: „De când aștepta Figo să-l cunoască pe Barna”, a scris un utilizator al rețelei sociale în comentarii. În același timp, altul a observat că Figo, care i-a fost „idol” lui Barna în copilărie, are 48 de ani, iar vicepremierul 45.

De asemenea, la stadion au fost prezenți și liderii din opoziție, Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, ambii de la PSD. Ei au fost fotografiați la Tribuna a II-a, în timp ce se uitau concentrați la meci.

În urmă cu câteva zile, cei doi au fost fotografiați de GÂNDUL.RO alături de fostul premier Mihai Tudose și primarul Sectorului 3 din București, Robert Negoiță. Startul discuției l-a dat șeful PSD, Marcel Ciolacu. Cu idei au intrat în discuție, pe rând, foștii premieri Sorin Grindeanu și Mihai Tudose.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ca la MECI: Un diplomat a GOLIT borcanul cu alune și s-a lins pe degete. Nu s-a oprit
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania