Spectacolul Super Rally se mută pe străzile din Târgu Mureș! Cine sunt favoriții

Spectacolul Super Rally se mută pe străzile din Târgu Mureș! Cine sunt favoriții

A doua etapă din Campionatul Național de Super Rally se va desfășura în acest weekend pe circuit stradal în centrul municipiului Târgu Mureș. Un total de 35 de piloți s-au înscris la eveniment, printre care câștigătorul rundei inaugurale, Jerome France, dar și Dani Oțil, învingător la singura etapă din 2020. De asemenea, Mihai Leu va reveni la bordul spectaculosului Ferrari 458 Challenge.

După edițiile din 2018 și 2019, caravana Super Rally ajunge din nou pe străzile din Târgu Mureș, aproape 15.000 de cai putere urmând să facă spectacol sâmbătă în competiția al cărei promotor este chiar Mihai Leu. Nu vor lipsi monoposturi, modele electrice, dar și mașini care au scris istorie în motorsport de-a lungul timpului.

Mai mulți străini prezenți!

Runda va beneficia și de prezență internațională. Pe lângă francezul Jerome France, la bordul unui monopost Formula Renault, și-au mai anunțat prezența italianul Ricardo Tarrabelli (Renault Clio R3) și bulgarul Evgeni Yankov (Subaru Impreza).

„Este foarte diversificat, iar asta oferă un spectacol suplimentar spectatorilor pentru că vom avea în cursă mașini de toate tipurile, de la Formula Renault și Ferrari până la Dacia 1300 și Goodall Locost, dar și un BMW Mini Electric în deschidere”, a spus Mihai Leu înaintea competiției.

Locul secund la ultima etapă organizată la Târgu Mureș, Leu se va duela pentru topul din weekend cu France, Dani Oțil și Emil Ghinea. „Va fi o luptă strânsă, iar cel care va face cele mai puține greșeli va câștiga. Fiecare centimetru e important pe un circuit stradal”, a adăugat Leu.

Președintele Federației Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu, va reveni în calitate de pilot, urmând să piloteze, ca forelighter modelul BMW Mini 100% Electric. În urmă cu doar o lună, la prima etapă de super rally de la Mangalia, vicepreședintele federației, fostul campion de raliuri Danny Ungur, a concurat la bordul unui spectaculos Mitjet 1300.

Sâmbătă dimineață sunt programate recunoașterile, iar la ora 9:15 vor începe manșele de calificări. Cei mai buni 12 piloți vor intra în manșa finală, programată să înceapă de la ora 13:00.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania