„Avem deja campionii de la EURO”! Copertă impresionantă după clipele de groază prin care a trecut Christian Eriksen | FOTO

„Avem deja campionii de la EURO”! Copertă impresionantă după clipele de groază prin care a trecut Christian Eriksen | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marile cotidiene sportive din Europa au tratat pe prima pagină cazul lui Christian Eriksen. Marca, AS, L’Equipe sau Gazzetta dello Sport au avut materiale ample despre incidentul din timpul partidei Danemarca – Finlanda, 0-1.

Danezul Christian Eriksen a căzut pe gazon, fără a fi atins, în minutul 43 al duelului de la EURO 2020. A fost resuscitat mai multe minute și apoi transportat la spital, acolo unde starea sa medicală s-a îmbunătățit.

Doctorii care au intervenit prompt sunt cei care i-au salvat viața starului legitimat la Inter Milano și Marca a titrat: „Avem deja campionii de la EURO: medicii”

„Avem deja campionii de la EURO”! Copertă impresionantă după clipele de groază prin care a trecut Christian Eriksen

Danemarca era în atac, un jucător al gazdelor a executat un aut și a trimis mingea către Christian Eriksen, moment în care fotbalistul lui Inter Milano a părut că trimite balonul înapoi. Dar, s-a prăbușit pe gazon cu fața în jos. Jucătorii au reacționat imediat!

Căpitanul danezilor Simon Kjaer e cel care a intervenit primul asupra lui Eriksen.

„Un meci pentru viață” a titrat L’Equipe, „Ce sperietură!” (titlul din AS), „Șoc cu Eriksen: teamă în direct. Te așteptăm!” (Gazzetta dello Sport), iar Marca: „Avem deja campionii de la EURO: medicii”.

Danezii au creat un zid în jurul medicilor pentru a-şi proteja colegul, iar ieșirea de pe teren, cu targa, a fost acoperită cu un material alb, ținut în jurul doctorilor.

Medicul echipei naționale a Danemarcei, Morten Boesen, a declarat despre cazul lui Eriksen: „Am fost chemați când s-a prăbușit pe gazon. Stătea pe o parte și respira. Inițial am simțit că avea puls, dar, imediat, lucrurile s-au schimbat. Am început rapid manevrele de resuscitare. Doctorul de la stadion ne-a ajutat enorm, ca și restul echipei de urgență. L-am readus printre noi și am vorbit cu el înainte de a-l transporta la spital. Din fericire, s-a agățat de viață”.

 

 

 

 

 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…