Gabi Tamaș a dat răspunsul mult așteptat șefilor de la FC Voluntari! Ce decizie a luat fundașul | EXCLUSIV

Gabi Tamaș a dat răspunsul mult așteptat șefilor de la FC Voluntari! Ce decizie a luat fundașul | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabi Tamaș (37 de ani), fundașul celor de la FC Voluntari, a confirmat conducerii ilfovene faptul că va continua ca fotbalist în ciuda vârstei înaintate.

Fostul internațional mai avea un an de contract, dar lăsase de înțeles că ar vrea să se retragă din activitate.

Într-o discuție cu conducerea clubului a fost convins să mai dea o mână de ajutor pentru încă un sezon grupării pregătite de Liviu Ciobotariu, antrenor care are o relație specială cu Gabi Tamaș.

Gabi Tamaș a dat răspunsul mult așteptat șefilor de la FC Voluntari | EXCLUSIV

În ceea ce privește funcția de președinte a clubului de fotbal, Gabi Tamaș a solicitat un timp de gândire, fiind posibil să accepte poziția abia după finalul campionatului trecut. Fostul jucător al naționalei a plecat acum în vacanță cu familia, dar a promis că revine la pregătire la finalul lunii iunie.

„Sunt șanse mari să mă retrag. Poate a venit vremea să o fac. Mi s-a cam luat toată energia. Nu-mi mai trebuie stres și nervi.

Poate nu mai am nici forța și nici nervii necesari. Mă duc acasă, ce să fac?! Să uitați de mine!

De ce să intru în spital pentru fotbal? Nu mă văd conducător. Mi s-a luat! Sunt foarte supărat”, a spus Gabi Tamaș, la finalul meciului de baraj cu Dunărea Călărași.

Gabi Tamaș, 66 de prezențe în echipa națională înainte de a ajunge la Voluntari

FC Voluntari încearcă să creeze un lot competitiv pentru sezonul următor, principala dorință fiind aceea de a nu mai avea emoții la retrogradare așa cum s-a întâmplat an de la an la clubul din Voluntari.

Gabi Tamaș (37 de ani) a semnat cu FC Voluntari la începutul lui februarie 2021 după aventura la U Cluj, în Liga 2. Fundașul are 66 de selecții în naționala României pentru care a marcat de trei ori.

Pe parcursul carierei, fundașul în vârstă de 37 de ani a mai jucat pentru Astra Giurgiu, Hapoel Haifa, FCSB, Cardiff, Watford, Doncaster, CFR Cluj, Dinamo, West Brom, AJ Auxerre, Spartak Moscova, Galatasaray și Celta Vigo.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare