Tragedie în Italia! Un fost jucător al lui AC Milan s-a sinucis: „Nu vreau să cerșesc milă sau durere”

Tragedie în Italia! Un fost jucător al lui AC Milan s-a sinucis: „Nu vreau să cerșesc milă sau durere”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tragedie în Italia! Seid Visin, un fost jucător al lui AC Milan, s-a sinucis la doar 20 de ani.

Seid Visin s-a născut în Etiopia, dar a fost adoptat încă de la o vârstă fragedă de o familie din Italia, iar jucătorul n-a mai rezistat și s-a sinucis, după ce a fost victima rasismului.

„Nu există cuvinte potrivit pentru a-i spune adio unui băiat de 20 de ani. Gândurile noastre merg către Seid Visin, familia sa și cei care l-au iubit”, au transmis cei de la AC Milan, echipa pentru care joacă și Ciprian Tătărușanu.

Seid Visin, fostul jucător al lui AC Milan, s-a sinucis! A fost victima rasismului

Trupul neînsuflețit al lui Seid Visin a fost găsit în apartamentul său, iar Corriere Della Sera a publicat scrisoarea sa.

„Nu sunt un imigrant. Am fost adoptat când eram copil. Îmi aduc aminte că toată lumea mă iubea. Oriunde mă aflam, oriunde mergeam, lumea mă trata cu bucurie, respect și curiozitate. Acum, pare că totul este invers. Am reușit să-mi găsesc un loc de muncă, dar a trebuit să-l părăsesc pentru că mulți oameni, în special cei bătrâni, refuzau să fie serviți de către mine. De parcă nu mă simțeam îndeajuns de prost, mă considerau pe mine responsabil de faptul că mulți tineri italieni nu au un job.

Ceva s-a schimbat în interiorul meu. Era ca și cum îmi era rușine că sunt negru sau voi fi considerat pe nedrept imigrant. De parcă trebuia să le demonstrez oamenilor care nu mă cunoșteau că sunt ca ei, un italian alb.

Am făcut și eu glume proaste despre persoanele de culoare și imigranți pentru a evidenția că eu nu sunt unul dintre ei. Dar era vorba de frică. Frica de ura pe care o văd în ochii oamenilor față de imigranți.

Nu vreau să cerșesc milă sau durere, ci doar să îmi reamintesc că suferința prin care am trecut este doar o picătură dintr-un ocean față de cei care preferă să moară decât să trăiască o viață de iad, plină de suferință”, este scrisoarea lăsată de fostul fotbalist.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Legea care se aplică în toate blocurile din România. Interzis pentru proprietarii de apartamente
Legea care se aplică în toate blocurile din România. Interzis pentru proprietarii de apartamente
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
×