Marius Avram, întâmplare amuzantă cu Marius Șumudică: „A venit la mine și mi-a zis: «Bravo, băiatule, ai rezistat bine!»” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Marius Avram, fostul arbitru FIFA și specialistul ProSport în arbiraj, a vorbit despre numirea lui Marius Șumudică în funcția de antrenor principal la CFR Cluj și a povestit o întâmplare amuzantă cu acesta.

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Marius Șumudică a negociat cu CFR Cluj și, în cele din urmă, s-a înțeles cu conducerea din Gruia și a semnat un contract valabil pe două sezoane.

Marius Avram aplaudă revenirea antrenorului român în Liga 1, însă a avertizat că acesta le va face clipe grele arbitrilor.

Marius Avram, întâmplare amuzantă cu Marius Șumudică

„Mă bucur că Marius Șumudică a revenit în campionatul românesc din mai multe motive. A căpătat experiență în campionatul Turciei, un campionat mai puternic decât cel al României. El a crescut în perioada asta și cred că la CFR și-a găsit locul foarte bine în momentul ăsta. Este un antrenor spumos, care aduce un plus de culoare în campionatul nostru. Arbitrii în schimb vor avea de suferit, pentru că e un antrenor dificil. Pune presiune pe arbitri prin anumite proteste.

Am arbitrat un meci dintre Astra și FCSB. După meci a venit la mine și mi-a zis: «Bravo băiatule, ai rezistat bine!»”, a povestit Marius Avram, la ProSport Live.

Helmut Duckadam îl voia pe Marius Șumudică la FCSB

Contactat telefonic în cadrul emisiunii ProSport Live, Helmut Duckadam, fost președinte de imagine la FCSB, a lăudat alegerea făcută de către CFR Cluj.

„Am o relație foarte bună cu Marius. Noi ne-am mai contrat. Fiecare era pe domeniul lui. Avem o relație de respect. L-am susținut și când a fost tentativa de a merge la FCSB. Eu am fost pentru, pentru că îl cred un antrenor care știe să gestioneze anumite lucruri. CFR a câștigat, a făcut o alegere bună. Sunt convins că va face o echipă bună acolo și va avea și rezultate în Europa”, a spus și Helmut Duckadam.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania