Fundaşul grec Dmitris Chatziisaias, dorit de Marinos Ouzounidis la Universitatea Craiova | EXCLUSIV

Redactor:
Cosmin Staicu
Fundaşul grec Dmitris Chatziisaias, dorit de Marinos Ouzounidis la Universitatea Craiova | EXCLUSIV
  • Publicat:

Universitatea Craiova n-a demarat oficial campania de transferuri, existând numai anumite negocieri pentru aducerea unor jucători. Deocamdată, oficială este numai plecarea lui Cristi Bărbuţ din Bănie, după patru ani petrecuţi la Universitatea, atacantul de 25 de ani fiind deja prezentat la Sepsi.

În privinţa achiziţiilor, craiovenii sunt numai la stadiul de urmăriri, de tatonări.

Defensiva e marea problemă a celor de la Craiova.

Fundaşul grec Dmitris Chatziisaias, dorit de Marinos Ouzounidis la Universitatea Craiova | EXCLUSIV

Câştigătoarea Cupei României are nevoie de întăriri în toate compartimentele, dar cel defensiv este prioritar. Astfel, oltenii au mai multe piste în acest mercato, fiind interesaţi atât de transferul unui fundaş dreapta, dar mai ales de aducerea a cel puţin doi stoperi. În centrul defensivei sunt descoperiţi cei de la Universitatea Craiova, în special din pricina accidentărilor.

Astfel, Paul Papp s-a operat şi va reveni abia undeva spre finalul anului, dar cel mai probabil va fi sută la sută pregătit după ce va efectua pregătirea de iarnă, ţinând cont că are o vârstă înaintată şi nici nu a jucat aproape deloc timp de un an, înainte de a fi adus în Bănie. Stephane Acka este un jucător care n-a dat satisfacţie la Craiova, fiind ultima variantă în acest sezon pe postul de stoper. În plus, şi el a avut probleme cu accidentările şi intră şi în ultimul an de contract, iar clubul din Bănie ar fi dispus să renunţe la el fără pretenţii materiale.

Cel mai bun fundaş central al Universităţii în sezonul recent încheiat a fost veteranul Marius Constantin.

La aproape 37 de ani, acesta şi-a prelungit pe încă un sezon înţelegerea cu formaţia antrenată de Marinos Ouzounidis, însă în acest moment este accidentat.

Constantin ar putea fi recuperat până la startul noii stagiuni, însă la vârsta sa resimte un program încărcat, aşa cum a fost sezonul precedent, având nevoie de meciuri în care trebuie menajat. În sfârşit, Mihai Bălaşa este unul dintre stoperii Universităţii, însă el a dovedit o fragilitate neverosimilă, ţinând cont de statura sa, nu puţine fiind meciurile în care jucătorul adus de la FCSB a solicitat să fie înlocuit, aşa că nu este un jucător pe care Craiova se poate baza constant.

Chatziisaias a lucrat cu Ouzounidis la Panionios

Marinos Ouzounidis are proprunerea sa pentru întărirea devensivei Craiovei, solicitând trasferul compatriotului său, Dmitrios Chatziisaias, un stoper de 28 de ani aflat sub contract cu turcii de la Caykur Rizespor. Născut la Salonic, Chatziisaias a jucat la Vataniakos, Glyfada, iar în 2013 Marinos Ouzounidis l-a dorit la Platanias, însă nu a reuşit să-l aducă, fiindcă jucătorul a semnat pentru Chania. În cele din urmă, Chatziisaias a ajuns să lucreze cu Ouzounidis, dar la Panionios Atena, în 2014-2015. Fundaşul a trecut apoi pe la Atromitos şi PAOK Salonic, care l-a vândut în Turcia, pentru 500.000 de euro, la Rizespor. N-a prins decât 13 meciuri în Superlig, fiind împrumutat la Cercle Bruges, unde a evoluat numai în 8 meciuri.

Cotat în urmă cu 2 ani la 1,25 milioane de euro, Chatziisaias este evaluat acum la numai 100.000 de euro. Chatziisaias a jucat la Atromitos cu fostul mijlocaş al Universităţii Craiova, brazilianul Madson, iar la Rizespor, formaţie antrenată în sezonul trecut şi de Marius Şumudică, grecul este coechipier cu Boldrin şi Djokovic. Chatziisaias mai are un an de contract cu Rizespor, dar gruarea turcă ar fi dispusă să renunţe la stoperul grec pentru o sumă modică.

În 2016, Chatziisaias a fost aproape să ajungă la FCSB, dar PAOK a mărit în ultimul moment suma de transfer şi tranzacţia a picat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Se schimbă totul din 1 iunie. Românii, obligați să accepte. Guvernul a dat ordin
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri