Dinamo așteaptă o veste uriașă! Când află dacă va juca în Liga Campionilor | EXCLUSIV

Andrei Preotu
Dinamo așteaptă o veste uriașă! Când află dacă va juca în Liga Campionilor | EXCLUSIV

Dinamo a reușit eventul pe plan intern, la handbal masculin, iar „câinii” așteaptă acum să revină în grupele Ligii Campionilor, după absența din sezonul trecut.

Din informațiile ProSport, Dinamo va afla dacă primește invitație pentru cea mai importantă competiție europeană pe 11 iunie, înaintea Final Four-ului Ligii Campionilor, de la Koln.

În sezonul recent încheiat, Dinamo a participat în EHF European League, după ce nu a fost primită în Liga Campionilor.

Dinamo află pe 11 iunie dacă revine în Liga Campionilor la handbal masculin

Dinamo a jucat ultima oară în Liga Campionilor în sezonul 2019-2020 și a lăsat o impresie excelentă. „Câinii” ar fi trebuit să o întâlnească într-o dublă manșă istorică pe PSG, dar meciurile nu s-au mai jucat, după ce pandemia de COVID-19 a dat peste cap tot sportul mondial.

Apoi, echipa lui Constantin Ștefan n-a primit invitație pentru sezonul următor al Ligii Campionilor, dar speră acum să revină între cele mai bune echipe din Europa.

ProSport a aflat însă că șansele „câinilor” sunt destul de mici și în acest an, o decizie urmând să se ia în cel mai scurt timp, mai precis pe 11 iunie, înaintea Final Four-ului de la Koln.

Dissinger și Sorhaindo, loviturile date de Dinamo pentru Liga Campionilor

Dinamoviștii speră să se întoarcă în Liga Campionilor și l-au adus pe Christian Dissinger, medaliat european și olimpic, dar și câștigător al Ligii Campionilor, cu Vardar.

Internaționalul german, inter stânga (2,03 metri), a evoluat în ultimele trei sezoane la RK Vardar (Macedonia de Nord), cu care a câștigat Liga Campionilor, în 2019.

Christian Dissinger este primul internațional german care vine în campionatul României. Pentru sezonul viitor, Dinamo a mai anunțat și transferul super starului Cedric Sorhaindo (FC Barcelona), dar si revenirea lui Kamel Alouini, care revine după un sezon la echipă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ambasadorul Franței, în tricoul Rapidului: „Bucureștiul e exact ca Marsilia”
Mediafax
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania