Ce se întâmplă cu Daniel Oprița? George Ogăraru a făcut anunțul, după promovare: „Urmează două luni de foc” | VIDEO

George Ogăraru a declarat imediat după ce Steaua a obținut promovarea în Liga 2 că vor urma două luni de foc, în care va fi pregătit sezonul viitor. Managerul CSA Steaua își dorește ca Daniel Oprița să rămâna la echipă.

Steaua câștigă cu Afumați, 2-1, și în returul barajului pentru promovare. Militarii ajung pentru prima dată în istorie în Liga 2, iar jucătorii lui Daniel Oprița au dat drumul la sărbătoare.

Valentin Bărbulescu a mărturisit că i-a dedicat promovarea lui Martin Tudor, plecat dintre noi anul trecut.

Ce se întâmplă cu Daniel Oprița? George Ogăraru a făcut anunțul, după promovare

 

Daniel Oprița a declarat după meci că mai are o lună de contract și că nu știe ce se va întâmpla mai departe. Are însă asigurările lui Ogăraru că este dorit mai departe la echipă.

„Este o mare bucurie, e un moment în care am văzut că toată lumea s-a descătușat, obiectiv îndeplinit și de acum ne putem planifica liga 2.

Daniel Oprița a ținut foarte bine echipa concentrată și cred că așa e foarte sănătos să gândești. Până când nu ești calificat nu e bine să vorbești despre calificare.

Am controlat meciul de la început până la final, dar a fost această emoție a promovării. Ne-am dorit foarte mult să ajungem în Liga 2. Ne-am fi dorit tare mult să-i avem pe suporteri pe stadion, dar vom sărbători alături de ei în Ghencea.

Pentru Liga 2 le promitem că vom face tot posibilul să aliniem o echipă care să se bată pentru primele locuri. Urmează două luni de foc, agitate, în care vom avea mult de lucru.

Măcar noaptea aceasta să o păstrăm pentru a ne bucura. Ne dorim ca Oprița să rămână, cum să nu? Ne dorim să rămână în continuare!” , a spus Ogăraru la finalul meciului.

CS AFUMAȚI – STEAUA BUCUREȘTI 1-2

Adrian Popa 45′ / George Călințaru 3′, Emilian Pacionel 90′ – penalty

CS Afumați: Mihai Irimiea – Constantin Robicek, Florin Geană (Octavian Nedelcu 86′), Adrian Popa, Alexandru Arnold, Sabin Alexe, Ștefan Stîngă, Ionuț Tudorache (Marian Ghiță 81′), Răzvan Avram, Ștefan Vasile, Mugurel Dedu (cpt.)(Robert Buduroi 72′)
Rezerve: Mihai Obretin – Mihai Dumitrescu, Radu Zamfir, Matei Babaua, Dragoș Dumitrescu, Eduard Prodan
Antrenor: Vasile Neagu
Eliminat: Ștefan Stîngă 77′ (cumul de cartonașe galbene)

Steaua: Raul Bălbărău – Adrian Ilie, Dean Beța, Walace Alves da Silva, George Călințaru, Mădălin Mihăescu, Valentin Bărbulescu (cpt.), Emilian Pacionel, Alexandru Zaharia, Dragoș Huiban, Philippe Nsiah (Florin Răsdan 75′)
Rezerve: Ștefan Mușat – Sergiu Bactăr, Robert Neacșu, Ovidiu Morariu, Antonio Vlad, Rareș Enceanu, Remus Chipirliu, Liviu Băjenaru
Antrenor: Daniel Oprița

Stadion: Comunal (Afumaţi – Ilfov); Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş); Asistenți: Gheorghiță Bălan (Piteşti) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş); Rezervă: Andrei Moroiță (Ploieşti); Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) și Mihai Andrieş (Bucureşti).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]