Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » CFR Cluj a pus mâna pe unul dintre cei mai bine cotați tineri fotbaliști din Liga 1! „Campioana nu poate fi refuzată!”

CFR Cluj a pus mâna pe unul dintre cei mai bine cotați tineri fotbaliști din Liga 1! „Campioana nu poate fi refuzată!”

Călin MNERIE
CFR Cluj a pus mâna pe unul dintre cei mai bine cotați tineri fotbaliști din Liga 1! „Campioana nu poate fi refuzată!”

Denis Rusu (20 de ani) va îmbrăca tricoul campioanei CFR Cluj în următorul sezon de Liga 1. Tânărul mijlocaș de bandă o părăsește pe UTA după doar un sezon în care s-a remarcat la nivelul primei divizii cu evoluții în general bune în special în sezonul regular.

Fotbalistul crescut de LPS Bihor și-a trecut în cont și două goluri și tot atâtea asisturi, fiind recent inclus în topul celor mai valoroși fotbaliști români eligibili și din această vară pentru regula Under. Transfermarkt îl cotează pe Rusu la 350 de mii de euro.

Pop: „Denis a ajuns la CFR pe sume și condiții mult peste ce au oferit alte cluburi”

Adus în fotbalul arădean de Șoimii Lipova, Rusu a evoluat timp de două sezoane și jumătate în Liga a III-a înainte de a fi luat sub formă de împrumut de clubul fanion al orașului până la finele stagiunii.

La începutul acestui an, conducerea UTA-ei i-a făcut o ofertă Lipovei pentru semnătura defintivă a tânărului mijlocaș de bandă, 10 mii de euro și păstrarea unui procent de 50% din drepturile federative ale jucătorului. Se părea că cele două cluburi vor bate palma, dar, în cele din urmă, comunicarea s-a întrerupt brusc, iar astăzi Radu Pop, președintele celor de la Șoimii Lipova, anunță că:

„Începând cu sezonul viitor, Denis Rusu va îmbrăca tricoul campioanei României, CFR Cluj. Am primit o ofertă corectă atât noi ca și club, cât și jucătorul, sunt sume și condiții mult peste ce au oferit alte cluburi și nu a putut fi refuzată. Am păstrat și un procent dintr-un viitor transfer, astfel că o evoluție foarte bună a lui Denis ar putea să ne mai aducă încă o sumă consistentă la un ulterior transfer. Țin să mulțumesc antrenorului Flavius Sabău care a muncit cu răbdare și l-a ridicat pe Denis la un nivel foarte bun în cei doi ani și jumătate cât a fost la Lipova, astfel încât a fost remarcat de antrenorul Laszlo Balint și solicitat la UTA în primul eșalon fotbalistic al țării.

A fost un pas foarte mare la care fotbalistul a răspuns excelent, a contribuit și el la îndeplinirea obiectivului cu cele două goluri, un penalty scos și două pase de gol, foarte importante pentru economia clasamentului final. Îi mulțumim domnului antrenor Laszlo Balint că a avut încredere în Denis, că l-a folosit în mod profesionist până la finalul campionatului și l-a ajutat să facă pasul în lumea fotbalului mare.

Sunt utist de mic copil și mă bucur că am putut ajuta UTA într-un moment greu pentru clubul fanion al Aradului și am făcut-o din inimă, fără vreun interes material pentru acest an jucat de Denis la Arad. Jucătorii de la Lipova sunt ca și copiii mei, îmi place să cred că i-am îndrumat și m-am ocupat de ei să le fie foarte bine și după ce au plecat de la noi. Aștept cu emoție ziua în care Denis, acest copil minune, va debuta în tricoul campioanei”.

Rusu: „Am un mare regret, că nu am jucat pe noua arenă cu miile de suporteri minunați în tribune”

Odată cu confirmarea transferului la campioana României, Rusu a ținut să mulțumească celor de la UTA și Lipova pentru contribuția adusă la evoluția sa.  „Sunt fericit că am jucat un an la UTA, le mulțumesc colegilor pentru că m-au susținut și m-au îndrumat.

Dar, cele mai sincere mulțumiri merg către domnul antrenor Laszlo Balint, care a avut încredere în mine și m-a încurajat chiar și atunci când nu am avut evoluții prea reușite. Se termină contractul meu cu UTA și le doresc succes tuturor pe mai departe în Liga I. Din vară voi fi jucătorul lui CFR Cluj, campioana României, nu am putut să o refuz.

Va fi o provocare imensă pentru mine, este visul copilăriei mele, să pot să ajung să joc, de ce nu, în cupele europene. Mulțumesc foștilor colegi de la Lipova, antrenorului Flavius Sabău, care m-a șlefuit, dar și președintelui Radu Pop, care mi-a fost mereu aproape când am avut nevoie de sprijin și îndrumare. Mă bucur că domnul președinte nu a dat curs ofertelor primite în vara trecută înainte de a fi solicitat de UTA și am putut să joc la revenirea în Liga I a acestei formații de mare tradiție, acolo unde îi este locul.

Am un mare regret, că nu am jucat pe noua arenă cu miile de suporteri minunați în tribune, cărora le port un deosebit respect pentru cum au fost alături de noi, așa cum au putut în condițiile pandemiei. Acum trebuie să mă gândesc la viitorul meu și aștept cu nerăbdare să îmbrac tricoul campioanei României din ultimii patru ani. Mulțumesc Arad, au fost 3 ani și jumătate fantastici pentru mine”, a transmis fostul mijlocaș al „Bătrânei Doamne”.

Denis Rusu are șanse bune să fie titular la CFR în sezonul viitor, deoarece clujenii au doar doi juniori născuți după 2000 în lot în acest moment, Andrei Joca și Adrian Gîdea, care au evoluat foarte puțin în actualul sezon. Pe lângă UTA, FC Argeș și FC U Craiova au fost celelalte prim divizionare care au făcut pași concreți pentru achiziționarea bihoreanului, însă oferta CFR-ului a fost imbatabilă.
Cel mai probabil, campioana României va oficializa transferul după ce Rusu își va rezilia de comun acord contractul cu UTA ce expiră pe 30 iunie.

Parteneri
Surpriză uriașă la Roland Garros. O jucătoare poloneză o elimină pe cea 22-a favorită
Mediafax
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Nopți albe în nordul Capitalei din cauza avioanelor. CNAB: „Aeroportul Băneasa are program de 24 de ore”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Pensii mai mici cu 480 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România afectați și care este condiția
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro