„Vreau să joc la Olimpiadă!”. Ianis Hagi, declarație categorică pentru șefii lui Rangers

„Vreau să joc la Olimpiadă!”. Ianis Hagi, declarație categorică pentru șefii lui Rangers
  • Publicat:

Ianis Hagi, jucătorul lui Rangers, a avut un mesaj clar pentru oficialii formației scoțiene, cu privire la Jocurile Olimpice, care vor avea loc în această vară.

Turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice se va disputa între 22 iulie și 7 august.

Naționala de fotbal a României s-a calificat la Jocurile Olimpice, după ce reprezentativa U21 a reușit să ajungă până în semifinalele Campionatului European din 2019.

Ianis Hagi, declarație categorică pentru șefii lui Rangers

Ianis Hagi susține că își dorește să joace la Jocurile Olimpice, însă, în același timp, este conștient de faptul că acest aspect nu depinde de el.

Internaționalul român a dezvăluit că nu a primit un răspuns clar din partea oficialilor lui Rangers, pe această temă.

„Vreau la un turneu precum Olimpiada. E ceva unic. Probabil că nu te mai întâlnești a doua oară în viață cu asta. E clar că vreau să merg.

Din păcate, noi, jucătorii, suntem într-o situație în care nu depindem de noi. Personal, parcă vreau să joc la Olimpiadă. Nu am un răspuns clar din partea lui Rangers. Se așteaptă ca meciurile naționalei să se termine”, a declarat Ianis Hagi, la Digi Sport.

Ianis Hagi ar putea rata Jocurile Olimpice, deoarece perioada de desfășurare a acestora se intersectează cu preliminariile Ligii Campionilor, acolo unde Rangers este calificată.

„Ianis Hagi va fi probabil selectat pentru turneul olimpic din Japonia din această vară, care se va întinde până în august, când Rangers va începe preliminariile UEFA Champions League. Românul nu va avea cu siguranță permisiunea de a merge la turneu, deoarece FIFA spune că cluburile nu sunt obligate să elibereze jucătorii, nefiind o competiție pentru seniori.

Selecționerul României, Mirel Radoi, este așteptat să-l cheme și insistă că va începe în curând discuțiile cu cluburile despre eliberarea jucătorilor”, au scris, recent, jurnaliștii de la glasgowlive.uk.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
OBLIGATORIU prin lege în toată România. A început controlul în toată țara
OBLIGATORIU prin lege în toată România. A început controlul în toată țara
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri