Mircea Lucescu a vrut să-l transfere pe Neymar la Șahtior! Motivul pentru care mutarea nu s-a realizat: „Așa că ne-am uitat la ceilalți”

Mircea Lucescu a vrut să-l transfere pe Neymar la Șahtior! Motivul pentru care mutarea nu s-a realizat: „Așa că ne-am uitat la ceilalți”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu, actual antrenor principal la Dinamo Kiev, a dezvăluit motivul pentru care nu a reușit să-l transfere pe Neymar, în perioada în care se afla pe banca celor de la Șahtior.

Mircea Lucescu a fost instalat, pe banca lui Dinamo Kiev, în vara anului trecut. Acesta mai are contract, până în 2022, cu echipa din Ucraina.

În actualul sezon, Mircea Lucescu a reușit să câștige titlul de campion, Cupa Ucrainei și Supercupa, la „cârma” lui Dinamo Kiev.

Mircea Lucescu a dezvăluit de ce nu a reușit să-l transfere pe Neymar la Șahtior

„Il Luce” susține că a dorit să-l transfere pe Neymar la Șahtior, însă cei de la Santos, echipa atacantului, de la acel moment, a cerut 15 milioane de euro, o sumă pe care formația ucraineană nu o putea suporta.

„Eu l-am vrut și pe Neymar, dar au cerut 15.000.000 cei de la Santos. Eu știam că e jucător de mare talent, dar nu-l puteam lua. Așa că ne-am uitat la ceilalți, la Teixeira, la alții, se vedea că sunt jucători de talent.

Trebuie să știi cum să îi educi, cum să îi crești, asta este cel mai important”, a declarat Mircea Lucescu, la Digi Sport.

În prezent, Neymar evoluează pentru PSG, campioana Franței.

Mircea Lucescu a dezvăluit de ce n-a revenit pe banca României

Antrenorul lui Dinamo Kiev crede că personalitatea puternică a fost un obstacol pentru cei de la FRF și astfel nu a revenit pe banca naționalei României.

„Cred că personalitatea mea a deranjat. Cine nu putea să facă ce doream, zbura! Burleanu este un foarte bun administrator, l-aș fi pus ministru al sportului, poate să crească. Atunci când nu apar rezultatele, lucrurile nu sunt în regulă”, a mai spus Mircea Lucescu.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…