E OFICIAL! Suporterii pot merge pe stadioanele din România. „Ordinul a fost semnat!”

E OFICIAL! Suporterii pot merge pe stadioanele din România. „Ordinul a fost semnat!”

Ordinul de ministru privind accesul fanilor pe stadioanele din România la competițiile sportive a fost semnat, iar echipele din Liga 1 vor avea parte de susținerea spectatorilor.

După anunțul făcut de președintele Klaus Iohannis pe 15 mai, echipele din Liga 1 care au solicitat ca spectatorii să poată participa la meciurile care au avut loc în etapa a 8-a și a 9-a din Liga 1 nu au primit acceptul deoarece ordinul de ministru nu fusese semnat.

Cristian Emilian Ghiță, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, susține că ordinul de ministru privind accesul fanilor la competițiile sportive a fost semnat. Acesta urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și suporterii vor putea merge pe stadioanele din România.

Suporterii pot merge pe stadioanele din România

„Ordinul a fost semnat. Urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, iar de cum va fi publicat, practic competitiile sportive se vor desfasura cu spectatori. E un care ne duce si mai aproape de idea de normalitate”, a declarat Cristian Emilian Ghiţă, subsecretar de stat în cadrul MTS, în exclusivitate pentru Telekom Sport.

Deși spectatorii vor putea participa la comeptițiile sportive, doar o mică parte din locurile stadioanelor vor putea fi ocupate. Suporterii vor putea umple arenele și sălile de sport în capacitate de 25%. Mai mult, președintele Klaus Iohannis a anunțat că doar fanii vaccinați și cei testați vor avea acces pe stadion.

Universitatea Craiova – Astra Giurgiu, primul meci cu suporteri din 2021

Primul meci la care vor putea participa spectatorii are loc sâmbătă, 22 mai, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, atunci când Universitatea Craiova și Astra Giurgiu vor lupta pentru câștigarea Cupei României. Partida va fi Live Video Online pe www.prosport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania