Roger Federer se teme de Novak Djokovic și Rafael Nadal înaintea debutului pe zgură: „Nu caut să-i înfrunt!”

Roger Federer se teme de Novak Djokovic și Rafael Nadal înaintea debutului pe zgură: „Nu caut să-i înfrunt!
  • Publicat:

Roger Federer (39 de ani) a absentat multă vreme din circuit, iar în acest sezon a jucat prea puțin, fapt pentru care nu se consideră pregătit, deocamdată, să îi înfrunte pe rivalii săi, Novak Djokovic (33 de ani) și Rafael Nadal (34 de ani). 

Roger Federer (Elveția, 8 ATP) debutează în sezonul pe zgură la turneul ATP 250 de la Geneva, marți, împotriva spaniolului Pablo Andujar (75 ATP). Roger nu are niciun adversar din Top 10 la competiția din țara sa natală, iar acest lucru îl bucură pe elvețian.

Maestrul Federer nu se simte încă pregătit să dea piept cu Novak Djokovic (Serbia) și Rafael Nadal (Spania), jucătorii care au oferit un spectacol total duminică, în finala Mastersului de la Roma, scor 7-5, 1-6, 6-3 pentru spaniol. Roger afirmă că are nevoie de timp pentru a reveni la forma din trecut.

Roger Federer se teme de o întâlnire cu Novak Djokovic sau Rafael Nadal în viitorul apropiat: „Ei se află de o parte a baricadei, eu de cealaltă”

Roger Federer a declarat înaintea debutului în turneul de la Geneva, dotat cu premii în valoare totală de 481.270 de euro, că nu și-ar dori să îi înfrunte pe Novak Djokovic și Rafael Nadal în perioada următoare: „Desigur, sunt multe semne de întrebare peste tot. Nadal și Djokovic se află de-o parte a baricadei, eu de cealaltă. Vă voi spune mai mult după zece meciuri jucate în circuit, dar pentru moment, nu caut să-i înfrunt pe niciunul dintre ei.

Există și această generație din care fac parte Medvedev, Tsitsipas, Thiem, Zverev. Ei și-au îmbunătățit jocul în toată această perioadă și au mai multă experiență. Nadal și Djokovic sunt încă la cel mai înalt nivel. Pentru mine va fi o provocare să-mi găsesc nivelul”, a spus deținătorul a 20 de titluri de Grand Slam, citat de Eurosport. Roger Federer și-a anunțat prezența și la Roland Garros, turneu de Grand Slam programat în perioada 30 mai – 13 iunie.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL de la bancă
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL de la bancă
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare