LPF, reacție originală după ce suporterii au aflat că pot să revină pe stadioane: „Nimic nu s-a pierdut, nici puterea de seducție!”

LPF, reacție originală după ce suporterii au aflat că pot să revină pe stadioane: „Nimic nu s-a pierdut, nici puterea de seducție!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii din fotbalul românesc se pregătesc de revenirea pe stadioane, iar LPF a avut un mesaj special, salutând decizia anunțată joi de președintele Klaus Iohannis.

Justin Ștefan, cel care a insistat pentru revenirea spectatorilor în tribune, știe cum s-a ajuns în sfârșit la această situație, după o lungă perioadă în care meciurile s-au jucat fără fani.

„Din acest week-end, activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, deci cu spectatori”, a transmis Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Cotroceni.

LPF salută revenirea fanilor pe stadioane: „Totul va fi și mai atent planificat!”

Vestea extraordinară face parte dintr-un pachet amplu de măsuri de relaxare care vor fi puse în aplicare începând cu data de 15 mai.

„În sfârșit, stadioanele vor avea dreptul să-și privească în ochi, de aproape, oamenii pentru care au fost construite. La fel, și jucătorii, antrenorii, toți se vor revedea cu fanii pe care îi așteaptă de atâta timp. Și reciproca e la fel de valabilă, desigur.

Din acest sfârșit de săptămână, apoi sâmbăta viitoare, odată cu disputarea ediției, din actualul sezon, a finalei Cupei României, dintre Universitatea Craiova și Astra Giurgiu, accesul spectatorilor va fi permis. Liga Profesionistă de Fotbal a salutat decizia comună luată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului de a permite revenirea, din data de 15 mai, a fanilor, acolo unde le este locul, fie și în proporție de doar un sfert din capacitatea stadioanelor.

În același spirit de pasiune pentru fotbal, pe care cred că nu puțini l-am demonstrat în toată această perioadă extrem de grea, de la declanșarea primei stări de urgență, în 16 martie anul trecut, urmată de mai multe perioade în care, cu toții, ne-am aflat în stare de alertă, iată-ne acum într-o altă stare, cea de a permite celor mai importanți oameni din fenomenul fotbal să vadă de aproape ceea ce au trăit, în acest timp, de la distanță.

Reguli respectate, dialog permanent cu autoritățile sanitare, cu MTS și FRF, deopotrivă, acestea sunt elementele care au permis spectatorilor fotbalului să se întoarcă, în aceste zile, acasă.

De asemenea, transparența, responsabilitatea și solidaritatea unei lumi, cea a sportului-rege, au avut darul de a mișca lucrurile și oamenii, în sensul recuperării unei stări de spirit care părea pierdută, la un moment dat. Și, iată, în cele din urmă, am reușit.

E, însă, o discuție mai amplă aici, care depășește strict aria sportului, fără a o exclude, totuși. Și anume cea despre așteptare. Despre răbdare, despre puterea de a absorbi trecerea timpului și de a o percepe ca pe un factor cu final fericit. Pe scurt, despre speranță în vremuri care, pe mulți, ne-au speriat. Și, îmi place să cred că e adevărat și acest lucru, vremuri care ne-au și făcut mai rezistenți la amenințările unei societăți globale răvășite, la rându-i, de teamă și neprevăzut.

„La fotbal, nimic nu s-a pierdut! Nici puterea de seducție”

La fotbal, nimic nu s-a pierdut. Nici puterea de seducție, nici cea de crea performanță, nici măcar aceea de a susține o anumită stare polemică. Ziua în care fanii au putut fi prezenți la TOATE meciurile din Casa Liga 1 a venit, fie ea și supusă unor reguli și condiții impuse de starea generală de sănătate a societății. Tocmai de aceea nu trebuie să uităm prin ceea ce am trecut, câte eforturi materiale și chiar și emoționale s-au făcut, cât am crezut în această secvență petrecută în spațiu-timp: stadioane cu fani în tribune! Și cu tot ce presupune acest lucru.

De aici înainte însă, să nu pierdem nicio clipă din vedere această ipoteză, totul va fi și mai atent planificat, spectacolul va fi cumva altul, în aceeași măsură în care desfășurarea faptelor din societate nu era simplă nici înainte de pandemie.

Fanii vor remarca, și pe bună dreptate, că stadioanele vor fi trei sferturi goale. Că întoarcerea în tribune e așa cum e. Că peste criteriile și obligațiile impuse de fotbal, și cu care se obișnuiseră, vor fi apărut altele, transferate dintr-o societate aflată ea însăși sub stare de asediu de mai bine de un an. Dar toate acestea sunt, în același timp, și cu o doză de paradoxal împrumutată din viața reală, semne ale normalității.

Pentru că fanii urmează niște pași, urcă niște trepte, ca noi toți, până la a putea fi acolo unde merită, într-un număr pe care ei îl vor. Și asta ține tot de specificul perioadei.

Să sperăm, însă, că nu peste mult timp, vom putea privi înapoi cu credința că am făcut pentru ei măcar tot atât cât au făcut ei pentru fotbal în atâția și atâția ani”, a transmis Justin Ștefan, pe site-ul LPF.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…