Marius Mitran a analizat situația lui Dinamo: „Suporterii conduc primele două cluburi de pe glob: Real Madrid și Barcelona!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Marius Mitran, cunoscutul jurnalist sportiv și colaborator ProSport, a vorbit despre situația de la Dinamo, după ratarea calificării în finala Cupei României.

Dinamo a învins-o pe Astra Giurgiu în timpul regulamentar, scor 1-0, datorită golului marcat de către Andrei Radu, în minutul 89. La penalty-uri însă, giurgiuvenii au avut câștig de cauză și vor juca finala, cel mai probabil, cu Universitatea Craiova.

Marius Mitran îi dă Cezarului ce-i al Cezarului pentru calificarea în ultimul act al competiției, însă le dă aripi și suporterilor lui Dinamo, amintindu-le faptul că marile cluburi Barcelona și Real Madrid au cele mai cunoscute programe socios din lume.

Marius Mitran a analizat situația lui Dinamo

„Cine a mers mai departe a meritat să meargă. Nu e un răspuns diplomatic, pentru că în momentul în care ajungi la lovituri de departajare contează și acel plus de luciditate, de noroc, de inspirație. Nu poți să nu treci în dreptul celui care a câștigat până la urmă, pentru că altfel nu avea cum să câștige.

Dincolo, ar fi fost același lucru. Dinamo și-a păstrat nota asta de dramatism din ultimii ani, chiar și într-un singur meci aseară, întorcând rezultatul în minutul 89, conducând cu 4-2 la loviturile de departajare.

E un destin al lui Dinamo greu de închipuit, nu doar locul pe care a ajuns, dar toată această… Și niște băieți care încearcă să salveze o situație. Vorbeați de suporteri…

Totuși, suporterii conduc primele două cluburi de pe glob: Real Madrid și Barcelona. Sigur că acolo, fiind de zeci de ani această structură, lucrurile s-au sedimentat, există o anumită schemă. Suporterii dețin 100% acțiunile, ei aleg un comitet director, comitetul respectiv alege un președinte de club, președintele poate fi ales exact cum sunt aleși președinții de stat. Cum? Cu un program. Vine la alegeri cu un program. Dacă președintele ales de ei nu respectă ceea ce a spus în campanie, există acel gest cu batista albă pe stadion, alegerile se refac și în trei zile nu mai ești președinte. Nu e un lucru rău deloc, dovadă că țin în viață aceste două brand-uri, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.

Prezent în studioul ProSport Live, Costin Lazăr, fostul fotbalist al Rapidului și al echipei naționale, a lăudat și el evoluția lui Dinamo: „În utlima perioadă, sunt pe un trend ascendent, de când a venit noul antrenor. Dinamo e schimbată total în bine. Înseamnă că vor progresa”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania