Cum a ajuns Hermannstadt din pretendentă la cupele europene la un pas de desființare! Falimentul a venit după ce impresara Anamaria Prodan a fost „lucrată” de Consiliul Director! | SPECIAL

Cum a ajuns Hermannstadt din pretendentă la cupele europene la un pas de desființare! Falimentul a venit după ce impresara Anamaria Prodan a fost „lucrată” de Consiliul Director! | SPECIAL
  • Publicat:

Hermannstadt traversează cea mai grea perioadă din istorie! Fără bani și pe ultimul loc în play-out-ul Ligii 1. E foarte aproape de retrogradare, iar conducerea amenință jucătorii că nu-și vor încasa salariile restante dacă nu rămân în Liga 1 pentru că echipa ar urma să se desființeze.

ProSport a prezentat luni situația alarmantă în care se află Hermannstadt, care nu și-a plătit jucătorii și staff-ul tehnic pe anul 2021.

Consiliul Director din care face parte și Claudiu Rotar, cel care e și directorul clubului sibian, nu mai face față cheltuielilor și ar putea pune lacătul pe club.

Situația de la Sibiu a fost într-o continuă schimbare în ultimul an, iar mai jos vă prezentăm evenimentele importante din ultimele 12 luni.

IUNIE 2020

Anamaria Prodan, prin fiica ei Rebecca Dumitrescu, avea să vină și să facă parte din Consiliul Director alături de Claudiu Rotar. Agenta de jucători a pus în joc nu mai puțin de 350.000 de euro, sumă dezvăluită chiar de Claudiu Rotar la momentul respectiv. Cu acești bani, sibienii aveau să plătească salariile din urmă și datoriile pentru a putea obține licența pentru sezonul 2020-2021.

Impresara a venit cu mai mulți jucători și a urmat modelul pe care Laurențiu Reghecampf l-a implementat la FCSB, când îi invita în dese rânduri pe jucători cu soțiile la masă. La fel și Anamaria a preferat să se apropie foarte mult de familiile fotbaliștilor sibieni. Mai mult, l-a adus la echipă și pe antrenorul spaniol Ruben Albes, care în cele din urmă a fost înlocuit la mijlocul lunii ianuarie 2021.

OCTOMBRIE 2020

Anamaria Prodan a avut mai multe contre cu Claudiu Rotar și cu ceilalți membri din Consiliul Director și a părăsit clubul.

„De la Hermannstadt am plecat în octombrie, atunci când echipa era pe locul 5, deci de foarte multă vreme. Dar nu am vrut să fac valuri. Îmi sunt foarte dragi cei doi patroni de acolo, numai că nu împărtăşim aceleaşi idei despre fotbal şi business, aşa că mai bine rămânem foarte buni prieteni. Eu le urez succes şi sper să urce chiar mai sus decât am reuşit noi să ducem echipa”, spunea Anamaria Prodan la începutul acestui an pentru Digi Sport.

DECEMBRIE 2020

ProSport prezenta o înregistrare audio incendiară în care mijlocașul ganez Bright Addae îi somează pe colegii săi să se ridice împotriva conducătorilor pentru a-și obține salariile restante care ajung la trei luni la finalul lui decembrie. Jucătorii n-au vrut să se mai antreneze și situația devenea tot mai tensionată.

IANUARIE 2021

Liviu Ciobotariu îl înlocuia pe Ruben Albes la mijlocul lunii ianuarie 2021. Dar în următoarele două luni n-a strâns decât o victorie, cinci remize și șase înfrângeri și a lăsat echipa pe penultimul loc în Liga 1, cu 23 de puncte din primele 28 de etape.

MARTIE 2021

La finalul lunii martie 2021 Liviu Ciobotariu era înlocuit cu sibianul Eugen Beza pe banca lui Hermannstadt. Tehnicianul în vârstă de 42 de ani n-a reușit nici el să revitalizeze echipa, iar acum speră să scape de ultimul loc din clasament și să prindă o poziție de baraj.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…