Cătălina Ponor, despre experiențele care i-au marcat viața. „Atunci mi s-au uscat lacrimile și m-am dus direct în sala de concurs!”

Cătălina Ponor, despre experiențele care i-au marcat viața. „Atunci mi s-au uscat lacrimile și m-am dus direct în sala de concurs!”

Cătălina Ponor, invitata Irinei Păcurariu la emisiunea „Rețeaua de idoli”, a acordat un interviu în care a vorbit despre experiențele care i-au marcat viața.

Mai mult, sportiva noastră a dezvăluit că își dorea cu ardoare să aibă un paralel în apartament pentru a putea exersa pentru a fi cea mai bună.

Deși nu i-a făcut pe plac, bunicul Cătălinei Ponor i-a adus un lemn pe care să exerseze la bârnă, iar de acolo a venit pasiunea ei pentru bârnă.

„Îmi doream un paralel în casă (n.r. bare paralele pentru gimnastică), în apartament. I-am spus de foarte multe ori asta bunicului meu, care muncea în construcții. Bunicul mi-a spus – n-am cum să-ți aduc un paralel, pentru că este mare, nu am unde să îl bag și trebuie să ai loc să sari. Eu i-am spus – îl pui pe balcon. Cum să îl pun pe balcon, mi-a zis, unde faci aterizările, în afara balconului? Noi stăteam la etajul trei (…) Și m-am trezit într-o zi cu bunicul la ușă, care mi-a adus, pur și simplu, un lemn lung. A zis – ți-am adus o bârnă. Dar era un lemn mai lat, ca o băncuță, mai lat de 10 cm și de vreo 3 metri. I-am spus că nu am ce să fac cu el, nu e înalt ca o bârnă. Nu-i nicio problemă, punem lemnul pe două taburete și te urci și faci ce vrei tu. Și de aici a venit pasiunea pentru bârnă”, a povestit Cătălina Ponor în cadrul emisiunii „Rețeaua de idoli”.

Cătălina Ponor a fost prima gimnastă din România care a urcat pe podiumil olimpic la 25 de ani fără câteva zile, în 2012, după ce în 2007 se retrăsese din activitatea competițională, iar fosta mare campioană a comentat despre acel moment. „Nu mai făcuse nimeni o revenire la 23 de ani. Eu reveneam când altele se lăsau. A fost o revenire destul de grea. Și totuși am venit cu două medalii acasă, argint la sol și locul 3 cu echipa (…)”, spune Cătălina Ponor.

Cătălina Ponor, despre momentul în care a primit șansa să concureze la competiția individuală de la Rio

În 2015, Cătălina Ponor și-a reluat antrenamentele pentru a doua oară, iar un an mai târziu a făcut parte din echipa feminină de gimnastică a României care a participat la turneul de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Aceasta s-a clasat pe locul 7, iar regulamentul Federației Internaționale de specialitate a permis ca Federația Română de Gimnastică să o desemneze pe Cătălina Ponor pentru a concura în competiția individuală.

„Da, extrem de fericită în interior, dar în exterior n-am putut să mă bucur atât de mult, pentru că veneam după o dezamăgire la bârnă. E greu să ai tabela în față să vezi că ești pe locul 3, după care, la două minute să vezi că ești pe locul patru.(…) Când am plecat din sala de concurs și m-am dus în sala de antrenament, pentru că trebuia să mă pregătesc pentru finala de la sol, m-am așezat într-un colț  și am început să plâng de bubuia solul sub mine. Domnul Belu a venit să mă încurajeze să merg mai departe, iar eu i-am spus că nu vreau să mai concurez.(…) Și am auzit-o pe doamna Mariana din colțul celălalt al sălii care mi-a spus să nu mai fac „ponorisme” în sală și, ori să mă duc la sol și să dau tot ce pot, ori dacă nu, să-mi iau bilet la primul avion și să mă duc acasă. (…) Atunci mi s-au uscat lacrimile și m-am dus direct în sala de concurs”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania