Helmuth Duckadam și Urruti s-au revăzut în România cu două luni înainte ca fostul portar al Barcelonei să moară într-un accident de mașină!

Helmuth Duckadam și Urruti s-au revăzut în România cu două luni înainte ca fostul portar al Barcelonei să moară într-un accident de mașină!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Foștii portari ai Stelei și Barcelonei, Helmuth Duckadam și Urruti au fost printre protagoniștii finalei Cupei Campionilor Europeni din urmă cu 35 de ani. Aceștia s-au revăzut după celebrul ultim act de la Sevilla, în România, cu doar două luni înaintea morții fostului goalkeeper al catalanilor.

Francisco Javier González Urruticoechea, cunoscut sub numele de Urruti, a fost portarul formației FC Barcelona, cel care a apărat împotriva Stelei două lovituri de la 11 metri în celebra finală de la Sevilla din urmă cu 35 de ani.

Însă, adversarul său din finala de la Sevilla, Helmuth Duckadam, 62 de ani, a fost omul care a intrat până la urmă în istorie, dar și în Cartea Recordurilor, după ce a reușit să pareze în acea finală patru lovituri de la 11 metri. La 35 de ani distanță de la acel eveniment, ProSport a discutat din nou cu fostul mare portar al roș-albaștrilor, iar acesta ne-a povestit cum a avut loc revederea sa cu Urruti.

Helmuth Duckadam și Urruti s-au revăzut în România cu două luni înainte ca celebrul fost portar al Barcelonei să moară într-un accident de mașină! „Nu m-am uitat la execuțiile colegilor mei”

Helmuth Duckadam, chiar dacă an de an în perioada de 7 mai a cam obosit se pare să tot discute despre aceelași povești de la Sevilla, totuși fostul mare portar al Stelei a acceptat cu mare plăcere să ne vorbească și despre revederea sa cu Urruti, cel care a decedat într-un accident de mașină pe data de 24 mai 2001, la doar 49 de ani.

Au trecut deja 35 de ani de la Sevilla? Uitați că timpul trece repede, dar parcă ieri mă aflam pe Ramón Sánchez Pizjuán. Cu ce am rămas de acolo? Am rămas cu foarte mule lucruri în sufletul meu, dar în mod sigur am rămas cu cel mai mare meci făcut de mine în cariera mea.

(Urruti se află alături de colegii si la poza de grup înaintea finalei de la Sevilla)

Ce am simțit cănd am văzut că Urruti a apărat? Hai să îți spun ceva: nici nu am văzut când el a apărat, doar am auzit uralele tribunelor. Nu m-am uitat la nicio execuție a colegilor mei. Eu mă concentram doar pe ce aveam eu de făcut la loviturile de la 11 metri. Mi-am făcut o strategie și uitați și voi că am reușit să apăr patru lovituri de la 11 metri”, și-a început discursul Duckadam.

„M-am revăzut cu Urruti în România în urmă cu 20 de ani!”

Helmuth Duckadam ne-a vorbit și despre fostul portar al formației FC Barcelona, Francisco Javier González Urruticoechea. Cei doi s-au revăzut în România în 2001, cu doar două luni înaințea decesului goalkeeperului spaniol.

„Urruti era la vremea aia un portar foarte bun, dar și specialist la loviturile de la 11 metri. Apărase și el în cariera sa foarte multe lovituri de la 11 metri. Nu mi-am propus să am cu el în acel moment o luptă personală. Pur și simplu eu m-am concentrat doar pe ce urma să fac eu.

Pot să vă spun că după acel meci noi chiar am rămas prieteni. El a apreciat prestația mea, cum la rândul meu și eu spun că Urruti a fost un portar foarte mare. Îmi aduc și acum aminte de revederea cu el. S-a întâmplat în urmă cu 20 de ani la o emisiune din România, acolo unde Urruti fusese și el invitat. Surpriza din partea organizatorlor acelui eveniment a fost pentru mine aducerea lui Urruti în România, iar surpriza pentru el au fost invitațiile în emisiune ale lui Lăcătuș și Balint.

Ne-am luat cu toți în brațe și am petrecut clipe frumoase și ne-am povestit multe lucruri. El știa de faptul că eu după acel meci de la Sevilla am avut probleme cu umărul și nu am putut să îmi mai continui cariera la un nivel înalt. Însă am rămas șocat când am aflat că la doar două luni după aceea emisiune din România, Urruti a decedat într-un accident de mașină. Nu îmi venea să cred că omul cu care eu mă întâlnisem cu doar două luni înainte nu se mai afla printre noi”, a încheiat Duckadam.

 

 

 

 

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare