Delict de opinie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Mihai Stoica nu greșește când cere roșu pentru Burcă. Este părerea lui și are tot dreptul să și-o exprime, mai ales pe propria pagină de facebook. O părere este implicit subiectivă. Doza de subiectiv e relativă. În cazul său, e ușor de observat că e la cote maxime. Dar aici nu e nimic în neregulă.

„Dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea”

Mihai Stoica greșește, în opinia mea (bineînțeles!) subiectivă, atunci când își construiește argumentația bazându-se în primul rând pe jignirea celorlalți, pe principiul democratic-călăuzitor conform căruia „dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea”.

Acuzat că nu știe noutățile din regulament, memegerul de la FCSB s-a repliat rapid, a trecut la tranziția pozitiv-acuzativ-agresivă și a început să împartă gratuit jigniri și pe flancuri, și între linii, și lungă și pe-a doua, și direct pe poartă. În plus, nu are scrupule în a trunchia declarații dacă asta i se pare folositor. Mihai Stoica nu e mânat în luptă de vreo dorință naturală de justiție. El e motivat de demonstrarea propriei superiorități și a propriei dreptăți.

Doar boul e consecvent

Nu a trecut mult timp de la „Păi, dacă zice Ion Crăciunescu, eu nu am ce comenta!” la „elucubrații”, „minciuni sfruntate” sau „specialiști” cu un grad avansat de oboseală. Dar numai boul e consecvent, nu-i așa?

Inedit! Ciprian Deac a început noua meserie. Ce a făcut în prima zi de muncă

12:06

Ce s-a ales de puștiul comparat de Gigi Becali cu Pintilii! Fotbalistul a făcut mărturisiri dureroase la EXCLUSIV FCSB: „Îmi mai pun și eu unele întrebări”

12:00

Nu sunt întotdeauna de acord cu Ion Crăciunescu, lucru evident în multe emisiuni. Nu pentru că m-aș pricepe eu la arbitraj. Ci pentru că, simplist vorbind, eu cred că fotbalul e un joc simplu care e complicat de regulament. Un arbitru vede fazele cu ”ochiul” regulamentului, eu le văd cu cel al amatorului, al pasionatului de joc, nu de regulament. Mai curând de spiritul lui. De aici și momentele în care am avut divergențe la unele faze. Ceea ce este, în opinia mea (bineînțeles!) subiectivă, inevitabil.

Oboseala lui Crăciunescu

Cred că mulți dintre noi ne-am dori să fim la 70 de ani la fel de obosiți ca Ion Crăciunescu. Care e posibil să aibă multe defecte, dar pe care l-am simțit că încearcă să-și facă treaba cât mai bine și profesionist posibil. Da, exagerează când orice greșeală de arbitru e pusă pe seama lui Vassaras și a lui Deaconu, poate că are anumite simpatii la nivel de arbitri, poate că la unii găsește mai multe defecte decât au cu adevărat, dar încearcă să-și argumenteze orice opinie legată de arbitraj cu prevederile din regulament.

Să presupunem că Ion Crăciunescu nu are dreptate și că Burcă ar fi trebuit eliminat. Fostul mare arbitru a argumentat cu regulamentul. Nu a jignit pe nimeni. Chiar și dacă nu are dreptate, de ce trebuia să fie jignit? Pentru delictul de opinie?

Fotbalul e un sport pentru toată lumea

Mai cred că arbitrajul nu este o știință supercomplicată la care să aibă acces doar „elita”. Nu ai nevoie să faci 3 facultăți, 2 doctorate și o școală postdoctorală ca să ajungi arbitru de top. Trebuie să știi „buchea” cărții, să te pregătești fizic, să reziști la presiunea din jur, să ai un soi de ”inteligență de joc” și fler care să te ajute să iei decizii corecte în scurt timp. Să fii integru și să înveți din greșeli, ale tale sau ale altora ca tine.

Așa că nu cred că opinia unui fost mare arbitru este neapărat Adevărul Suprem. Ne mai putem da cu părerea și noi, ăștia, amatorii. Uneori, chiar mai avem dreptate. Dar o putem face cu decență, bun simț, logică și, dacă se poate, și cu argumente care țin de regulament.

Brânza-i pe bani. Și banii-s pe cine țipă mai tare

Fotbalul românesc e plin de „domni”, de sacouri scumpe și parfumuri la fel. De civilizație aleasă. De declarații curtenitoare, „și arbitrii pot greși, și ei sunt oameni”, „cel mai bun să câștige”, „eu cred că totul se joacă pe teren”, „știți că eu, de obicei, nu vorbesc despre arbitraj”. Cu cât înaintăm în sezon, când punctele sunt puncte și nu doar jumătăți, când unii își văd sezonul aproape compromis, brusc, tensiunea crește, venele se umflă, la fel și mușchii, declarațiile devin contondente și nimănui nu-i mai pasă de civilizație. Ne arătăm măsura.

Și toată bălăcăreala asta transformă totul într-o pseudo-competiție, influențată de orice altceva decât valoare și performanță sportivă. De arbitri, de calendar, de vreme, de coronavirus, de DSP, de Federație, de Ligă, de interese meschine. O, da, și de Dumnezeu, atunci când câștigă ai noștri!

Acesta este fotbalul în care principalele pretendente la titlu acuză și recuză cele mai bune două brigăzi din România. Drept urmare, CCA le exilează prin campionate exotice ca să mai facă un ban cinstit și ca să se pregătească în liniște pentru Euro. Fotbal frumos, păcat că-i locuit.

Fotbalul, problemă veche

Au trecut 30 de ani de când candidatul cu papion la președinția României ne dădea citate despre democrație: ”Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge pentru ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!” L-am huiduit copios. Am ales pe unul dintre noi, școlit acolo de unde venea lumina și unde democrația populară se construia pe principiul amintit și mai devreme, „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Și unde diversitatea de opinie reprezenta un delict.

Pentru mulți dintre noi, cei 30 de ani au trecut degeaba. Pentru că, nu-i așa?, până și aceste rânduri pot reprezenta un delict. De opinie. A adunat toată lumea pietroaiele feisbuciste?