„Chiar dacă sunt stelist, suporterii de la Dinamo sunt unici!”. Fanii „câinilor” i-au impresionat până și pe rivali

„Chiar dacă sunt stelist, suporterii de la Dinamo sunt unici!”. Fanii „câinilor” i-au impresionat până și pe rivali
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorin Ghionea, fost jucător al Stelei, a vorbit despre situația de la Dinamo și susține că este impresionat de „minunile” pe care suporterii „câinilor” reușesc să le facă la clubul roș-alb.

Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era „Negoiță”. Astfel că echipa este ținută în viață de membrii cotizanți din programul „DDB”.

Dinamo se află pe locul 8 din play-out-ul Ligii 1, cu 21 de puncte.

Sorin Ghionea, impresionat de fanii lui Dinamo

Fostul fotbalist susține că nu este normal ca suporterii să plătească salariile jucătorilor. Însă, de cealaltă parte, apreciază efortul incredibil pe care fanii îl fac pentru echipa iubită.

„Nu e normal ce se întâmplă la Dinamo. Chiar dacă eu sunt stelist, nu e normal să te plătească mulțimea, pentru că mulțimea nu are cunoștințe despre ce înseamnă fotbalul în general. E foarte grav când ajunge mulțimea să plătească salarii.

Suporterii de la Dinamo sunt de apreciat, sunt unici prin ceea ce au făcut. Ca ceva să nu moară, probabil, au luat de la gurile copiilor lor 2 lei, 3 lei, 1 leu pe lună și aduc pentru acei oameni. 20 câți or fi, pentru salarii, deplasări, masă, etc. Sunt de apreciat, dar nu este un lucru normal într-o societate sănătoasă, indiferent de disciplina sportivă.

Fotbalul este făcut pentru spectatori, iar ei trebuie să cotizeze la bugetul clubului prin cumpărarea de bilete, venind și văzând meciurile, nu așa într-o situație de criză să spună «hai domne, să ne adunăm». După aceea o să se audă: «v-am plătit salariile, v-am făcut, v-am dres», pentru că inevitabilul se va produce”, a declarat Sorin Ghionea, pentru Realitatea Sportivă.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Informație de ultimă oră despre FLORIN PIERSIC. Anunțul venit direct de la SPITAL
Informație de ultimă oră despre FLORIN PIERSIC. Anunțul venit direct de la SPITAL
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri