Gigi Becali, calcule pentru lupta la titlu, dintre FCSB și CFR Cluj: „Acum nu ne mai dopăm!”. Atac neașteptat la adresa celor de la Sepsi

Gigi Becali, calcule pentru lupta la titlu, dintre FCSB și CFR Cluj: „Acum nu ne mai dopăm!”. Atac neașteptat la adresa celor de la Sepsi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali, finanțatorul clubului FCSB, a vorbit despre șansele la câștigarea titlului, după eșecul cu Universitatea Craiova, scor 0-2.

Universitatea Craiova și FCSB s-au întâlnit în etapa a patra din play-off-ul Ligii 1, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, din Bănie, iar oltenii au învins cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Alex Cicâldău, în minutul 38, respectiv Dan Nistor, în minutul 63.

Gigi Becali a anunțat că FCSB trebuie să o învingă pe CFR Cluj, în etapa viitoare, dacă vrea să mai spere la câștigarea titlului.

Gigi Becali, despre șansele la titlu, după Universitatea Craiova – FCSB 2-0

Patronul lui FCSB i-a acuzat însă pe cei de la Sepsi Sfântu Gheorghe de „prietenie” cu cei de la CFR Cluj, în ideea în care covăsnenii le-ar putea ceda cele trei puncte clujenilor în meciul direct din etapa a șaptea a play-off-ului Ligii 1.

„Șanse la titlu? Sută la sută sau zero. Între astea două, sută la sută trebuie să bați CFR-ul, acum nu ne mai dopăm. Nu e scădere fizică, joci din trei în trei zile, dacă zic ei așa, e opinia lor, bravo lor, nu o contest, e opinia lor.

Haideți să vă zic ceva, e Săptămâna Mare, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am înțeles greșeala omenească. E fotbal, nu mai pot eu de fotbal, de aia nu mai pot eu să plec la mănăstire acum.

Meciul cu CFR nu e decisiv. Dacă scoatem un egal îmi convine, pentru că acum suntem decimați. Nu poți să îți pui baza în Sepsi OSK. Cum să îți pui baza, e prietenie. Cu mine nu merge prietenie, e dreptate și adevăr”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…